Ministrul Muncii, Ioan Botiș, a declarat, la Petroșani, că văduvele minerilor care și-au pierdut viața în explozia de la Mina Uricani vor fi angajate în Compania Naționale a Huilei, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Potrivit contractului colectiv de muncă, soțiile celor decedați vor fi angajate la Compania Națională a Huilei”, a spus Botiș, la ieșirea din sediul CNH.
Ioan Botiș a precizat că reprezentanții Executivului vor avea o întâlnire și cu familiile îndoliate.
„Vrem să-i asigurăm pe toți că suntem alături de ei. Eu sunt fiu de miner, tatăl meu a lucrat și la Mina Bărbăteni și la Mina Lupeni, e regretabil că se întâmplă așa ceva, dar stiți la fel de bine ca și mine, probabil cât va fi minerit se vor mai întâmpla asemenea accidente”, a mai spus Botiș.
El a menționat că începând cu ora 12.00 se continuă ancheta în cazul exploziei de la Mina Uricani, fiind implicați atât specialiști de la inspecția muncii de la București cât și specialiști din județul Hunedoara.
O explozie a avut loc, sâmbătă după-amiază, la Mina Uricani din Valea Jiului, iar cinci mineri au fost prinși în subteran, echipele de salvatori coborând în mină. Explozia de metan s-a produs în momentul cuplării la rețeaua electrică a tabloului, după o revizie a acestuia.
În urma exploziei, cele cinci persoane au murit.
Situația minerilor din Valea Jiului se află în discuție de mai multe luni, Ministerul Economiei, reprezentații CNH și sindicaliștii din minerit căutând soluții pentru implementare unui program care să stabilească condițiile în care se va face exploatarea huilei în Vale Jiului.
Ministrul Economiei, Ion Ariton, ministrul Muncii, Ioan Botiș, prefectul de Hunedoara, Attila Dezsi, secretarul de stat în Ministerul Economiei Karoly Borbely, reprezentanții comisiei de anchetă, precum și sindicaliștii din Valea Jiului s-au aflat la sediul Companiei Naționale a Huilei din Petroșani, pentru a analiza situația de la Mina Uricani.
Trupurile celor cinci persoane, care au murit în explozia care a avut loc la Mina Uricani, au fost transportate cu o dubă, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la morga Spitalului de Urgență din Petroșani. Familiile și colegii minerilor care au murit au mers, duminică dimineața, la morga spitalului pentru a lua trupurile neînsuflețite ale ortacilor.
Șeful Serviciului de Securitate în Muncă Petroșani, Ileana Bodea, a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX, că ancheta în cazul exploziei de la Mina Uricani va continua zilele următoare, iar începând de luni urmează să fie audiați salvatorii minieri, precum și alte persoane.