Ministrul Muncii, Ioan Botiș, a declarat, marți, că le-a prezentat parlamentarilor PDL mai multe variante privind concediul maternal, precizând că el susține reducerea duratei acestuia la un an și oferirea unui bonus de 500 de lei mamelor care revin la serviciu.
„Urmează să avem o altă întâlnire probabil săptămâna viitoare și vom discuta asupra variantelor pe care astăzi (marți – n.r.) le-am prezentat. O să vedem la minister în ce măsură putem să îmbunătățim variantele pe care le avem și vrem să venim cu măsuri complementare, să stimulăm investițiile în creșe și avem o variantă de lucru pe Legea educației legată de cupoanele de creșă”, a precizat Botiș, după întâlnirea cu parlamentarii PDL.
El a spus că va prezenta săptămâna viitoare variante de lucru îmbunătățite, dar că el susține reducerea perioadei la 12 luni și acordarea de stimulente la întoarcerea la locul de muncă, de 500 de lei în fiecare lună.
Botiș a arătat că, la cei 500 de lei, s-ar adăuga alocația pentru copil de 200 de lei și, în completare, cuponul de creșă.
Întrebat dacă mamele vor fi obligate să revină la serviciu după 12 luni de la naștere, Botiș a precizat: „În anul al doilea, rămâne la latitudinea mamelor să se întoarcă oricând în cele 12 luni. În orice lună se întorc, din acel moment beneficiază de un stimulent de 500 de lei”.
Mai mulți parlamentari ai PDL s-au arătat nemulțumiți de varianta susținută de Botiș, printre care Raluca Turcan și Sulfina Barbu.
După întâlnirea cu Ioan Botiș, Raluca Turcan, vicepreședinte al PDL, a afirmat că ministrul Muncii a prezentat trei variante de lucru și că la acestea „se mai pot găsi și alte propuneri”.
„Din punctul meu de vedere, cred că ar trebui convocată rapid coaliția și trebuie discutate ipotezele de lucru, după care să se ia o decizie. În continuare, nu cred că putem discuta despre reducerea perioadei de creștere a copilului fără soluții alternative. Atât timp cât nu venim cu un program pentru construirea de creșe, de facilități pentru angajarea de bone, o reducere a perioadei ar însemna un atac incorect față de femeile și cuplurile care decid să aibă un copil”, a afimat Turcan.
Ea a arătat că, din cele trei variante de lucru prezentate de Botiș, una prevede înjumătățirea perioadei, cu stimularea întoarcerii la lucru începând din luna a șaptea, iar alta menține perioada de 24 de luni și se oferă un bonus mai mic pentru întoarcerea la serviciu.