Botezul pocăinței (II)

Pustiul Iudeii era un loc neprimitor cu stânci, nisip, lipsă de apă și vegetație. Viața lui Ioan a fost asemenea îngerilor, de aceea a și fost numit de Mântuitorul ’Cel mai mare dintre cei născuți din femeie’. Avea îmbrăcăminte din păr de cămilă, cingătoare de piele împrejurul mijlocului, hrana simplă, din lăcuste și miere sălbatică. Vestea despre el se răspândise cu iuțimea fulgerului. Reputația de ascet și programul spiritual fără echivoc adunau mulțimile împrejurul lui. Oameni importanți și de rând, între ei farisei și saduchei (vezi Evanghelia de la Matei 3, 7), se apropiau să-i ceară sfat, dar erau întâmpinați cu cuvintele: Pui de vipere, cine v-a arătat să fugiți de mânia ce va să fie? Faceți deci roadă vrednică de pocăință.
„Eu unul vă botez cu apă spre pocăință”
Smerit și cuviincios, dincolo de popularitatea pe care o cunoscuse, era deplin conștient că botezul pe care-l practica nu era unul deplin: ’Eu unul vă botez cu apă spre pocăință, dar Cel ce vine după mine este mai puternic decât mine; Lui nu sunt vrednic să-I duc încălțămintea; Acesta vă va boteza cu Duh Sfânt și cu foc. El are lopata în mână și va curăți aria Sa și va aduna grâul în jitniță, iar pleava o va arde cu foc nestins’.
Atunci, Fiul lui Dumnezeu nu era cunoscut oamenilor și nu se bucura de prestigiul care înconjura persoana lui Ioan. Smerit, Unul din Treime a venit la Ioan cerând botez de la slugă. Ioan însă Îl oprea zicând:
– Eu am trebuință să fiu botezat de Tine, și Tu vii la mine?
Și răspunzând Iisus a zis către el:
– Lasă acum, că așa se cuvine nouă să împlinim toată dreptatea.
Atunci L-a lăsat… (Matei 3, 14-15).
„Cu suferințele noastre S-a împovărat”
În această mulțime prezentă la Iordan, Mântuitorul Hristos S-a făcut cunoscut ca Fiu al lui Dumnezeu, ca Cel așteptat, Care trebuia să vină în lume. Dar lumea nu L-a cunoscut…
Cu mult înainte Isaia a proorocit zicând: ’Crescut-a înaintea Lui ca o odraslă, și ca o rădăcină în pământ uscat; nu avea nici chip, nici frumusețe, ca să ne uităm la El, și nici o înfățișare, ca să ne fie drag. Disprețuit era și cel din urmă dintre oameni; un om al durerilor și cunoscător al suferinței, unul înaintea căruia să-ți acoperi fața; disprețuit și nebăgat în seamă. Dar El a luat asupră-Și durerile noastre și cu suferințele noastre S-a împovărat. Și noi Îl socoteam pedepsit, bătut și chinuit de Dumnezeu’ (Isaia 53, 2-4).
Cineva însă L-a cunoscut… Glasul care striga amenințător s-a oprit. În fața lui era Lumina lumii. A zis atunci cu vorbă lină, cu altă tonalitate: Iată Mielul lui Dumnezeu, Care ia asupra Sa păcatele lumii. Spusese de fapt despre Fiul lui Dumnezeu: ’Acela trebuie să crească, iar eu să mă micșorez’ (Ioan III, 30).
Și a fost botezul cu arătarea Treimii Celei mai presus de fire. Cu aceeași discreție pe care o purtase la venirea către Iordan, Fiul cel iubit al Domnului S-a retras în singurătate, cum făcea adeseori, rugându-Se și postind vreme de 40 de zile în pustiul Qarantaniei.
Minunata lecție pe care umanitatea trebuie să o înțeleagă
Marea smerenie a Domnului, precum și aceea a lui Ioan Botezătorul constituie minunata lecție pe care umanitatea trebuie să o înțeleagă astăzi.
Dacă Fiul lui Dumnezeu S-a smerit atunci, pe malurile Iordanului, dacă Ioan a înțeles că altul era mai mare decât el, noi de ce să nu învățăm din aceste exemple dătătoare de viață?
Teofania, Epifania sau Boboteaza constituie prilejul revelării iubirii și bunăvoirii Părintelui Celui fără de început pentru Fiul cel iubit și prin El pentru toți cei care cred în El, devenind fii prin har.
(sursa: BASILICA)