Un boschetar a ajuns la Spitalul Județean Suceava joi noapte, după ce a fost cules dintr-un șanț de către ambulanțieri. Bărbatul a fost găsit de aceștia pe raza localității Cumpărătura și prezenta degerături la ambele mâini, motiv pentru care a fost ulterior internat în Secția de Chirurgie Plastică a celei mai mari unități spitalicești din județ. Medicii spun că la internare boschetarul nu prezenta hipotermie generală, semn că nu a stat prea mult în șanțul în care a fost găsit și că nu nici nu se afla în stare de ebrietate. Bărbatul, S.I., a stat de vorbă cu medicii de la Urgențe, dar nu a colaborat cu personalul din secția în care a fost internat și nu a dat relații despre cum anume a ajuns în șanț.
Starea generală a pacientului nu este gravă, dar el necesită câteva zile de îngrijiri medicale, din cauza degerăturilor de la mâini.
În fiecare iarnă, la Spitalul Județean sînt internați boschetari care ajung aici din cauza degerăturilor, ce în unele cazuri sînt grave și impun amputarea segmentelor afectate.