Banul public

Bosancu îl acuză pe Lungu că a tocat aiurea aproape 100.000 de euro la blocurile ANL



Neculai Bosancu: „Actualul primar a mers pe o altă variantă, a unei centrale proprii, care s-a dovedit un fiasco”
Neculai Bosancu: „Actualul primar a mers pe o altă variantă, a unei centrale proprii, care s-a dovedit un fiasco”

Investiții fără rost. Cam așa se poate rezuma proiectul eșuat al actualului primar al municipiului Suceava la blocurile ANL de pe strada Privighetorii, din cartierul Burdujeni.
Neculai Bosancu, consilierul local ales pe listele PSD, crede că totul s-a făcut fără un studiu tehnic de specialitate, iar consecința este o gaură de aproximativ 100.000 de euro la bugetul local, bani care puteau fi utilizați în alte scopuri.
Instalarea centralei termice la blocurile ANL din Burdujeni a fost o soluție contestată de la început. Social-democratul Neculai Bosancu spune că a cerut la vremea respectivă racordarea locuințelor de pe strada Privighetorii la sistemul centralizat de încălzire.
„Actualul primar a mers pe o altă variantă, a unei centrale proprii, care s-a dovedit un fiasco. Investiția a costat aproape 100.000 de euro, bani pe care municipalitatea i-ar fi putut utiliza mult mai util. Soluția inadecvată a avut repercusiuni și asupra buzunarului locatarilor din blocurile ANL. Pentru că la amplasarea centralei nu s-a ținut cont de detaliile tehnice aferente, în iarnile dintre 2004 și 2005, respectiv 2005 și 2006 prețul încălzirii a fost de 2-3 ori mai mare la blocurile ANL față de cele racordate la sistemul centralizat de încălzire”, a declarat Neculai Bosancu.
Punctul de vedere al consilierului local social-democrat a fost susținut și de administratorul Asociației de Proprietari 36, Lenuța Gemănaru.
„Au fost două ierni de coșmar pentru locuitorii din cele 15 blocuri ale cartierului ANL. Deși am făcut numeroase demersuri la Primărie, nu am primit nici un răspuns. Mai mult, domnul primar Lungu ne-a tratat cu dispreț și a încercat să arunce vina asupra noastră”, a spus Lenuța Gemănaru.
Potrivit consilierului PSD, situația a revenit la normal, adică s-a renunțat la centrala termică în favoarea sistemului centralizat de încălzire în februarie 2006.
Acest lucru a însemnat îngroparea banilor alocați pentru ridicarea clădirii unde funcționa centrala termică, cât și pentru centrala propriu-zisă, ceea ce înseamnă o gaură la buget de câteva miliarde de lei vechi.
Diriginte de șantier voluntar pentru refacerea străzii Amurgului Consilierul local Neculai Bosancu susține că nici în reabilitarea străzii Amurgului, din cartierul Burdujeni, primarul Ion Lungu nu are nici un merit.
„Această stradă fusese decopertată încă de la sfârșitul anilor 1990. Personal m-am implicat în refacerea acestei străzi, pentru că nu eram sigur că după alegerile din 2004 acestea vor mai fi continuate. Temerea mea s-a adeverit, dovadă că în ultimii 4 ani aici nu s-a mai turnat nici un metru de beton sau asfalt. Singurul merit al actualului primar este acela că a tăiat panglica de inaugurare a străzii”, a spus Neculai Bosancu.
Practic, în acea perioadă consilierul social-democrat s-a transformat în diriginte de șantier voluntar, iar munca sa se vede și astăzi, după 4 ani în care actuala administrație locală nu a mai făcut nimic.



Recomandări

Primăria Vatra Dornei se apropie de finalizarea lucrărilor de reabilitare energetică a 20 de blocuri din municipiu

Primăria Vatra Dornei se apropie de finalizarea lucrărilor de reabilitare energetică a 20 de blocuri din municipiu
Primăria Vatra Dornei se apropie de finalizarea lucrărilor de reabilitare energetică a 20 de blocuri din municipiu