BOSANCI (I). Istoria atestată a uriașului sat Bosanci începe în 14 august 1432, atunci când Isaia dobândește întăritură, de la fiul lui Alexandru cel Bun, Iliaș, pentru „slujbă credincioasă”, asupra mai multor sate de pe valea Sucevei, printre care și „jumătate din Bosance”. Legendările recente, referitoare la popularea satului, în vremea lui Ștefan cel Mare, cu tătari sunt pure denaturări istorice, colonia aceea de tătari, Soloboda, fiind așezată în valea Sucevei, între Udești și Verești, istoria lor târzie constituind tema surprinzătorului roman „Prăpădul Solobodei”, de Eusebiu Camilar.
Singura referire la satul Bosanci, în vremea lui Ștefan cel Mare, este cea din 6 martie 1490, care-l menționează pe „Ioan Despot din Bosance”, care îi vindea egumenului Moldoviței, Anastasie, o prisacă.
În 17 august 1585, sunt menționați în hotarnica Borhineștilor, Onciul, vataman de Bosance, și Isac din Bosance, răzeși, fără îndoială, și oameni în vârstă, din moment ce sunt chemați să se pronunțe într-o astfel de cauză. Cinci ani mai târziu, Evlochie de la Nemerceni (parte a Bosancilor, dinspre Moara) plătește datoriile fratelui său, Isaico, pentru a salva moșia străbună, adică „17 boi, 1 cal, și 2 vaci cu viții, și 10 taleri bani gata”.
Declinul obștii răzeșești a Bosancilor, determinat și de ascensiunea unor foști răzeși, care dobândesc moșii prin toată Moldova, începe în 11 iunie 1621, când viitorul voievod moldav, pe atunci pârcălab de Hotin, Miron Barnovschi, primește uric (întăritură), de la Alexandru Iliaș Vodă, pentru „Bosance și Uidești, cu mori pe Șomuz”. După doar doi ani, în 1653, sângerosul Ștefan Tomșa al II-lea, ctitorul mănăstirii Solca, dăruiește, în mod abuziv, satul Bosanci Mitropoliei Sucevei, care îl stăpânește doar până în 24 martie 1624, când Radu Mihnea Vodă îl repune în drepturi pe Miron Barnovschi, ajuns și hatman, nu numai pârcălab de Hotin, „pentru slujbele aduse în războiul condus de acesta în chip strălucit împotriva cazacilor”.
Personajul romanului „Neamul Șoimăreștilor”, de Mihail Sadoveanu, Miron Barnovschi, om cucernic și de o bunătate rar întâlnită, ajuns voievod, datorită meritelor lui, „prin voia țării”, cedează asaltului persuasiv al mitropolitului Sucevei și, în 11 februarie 1626, când dăruiește Mitropoliei și o casă în Suceava, pentru a fi folosită drept crâșmă, din vânzarea rachiului urmând să se asigure „lumina” la sfântul mormânt al martirului creștin de la Cetatea Albă, Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, cedează călugărilor și satele sale Bosancea și Ungurași, pe care le scutește, în 5 martie 1629, de toate dările, poruncind dregătorilor și slujitorilor domniei „să nu supere cu nici un fel de silnicii” nici celelalte sate ale Mitropoliei Sucevei.
În 25 iulie 1701, este menționat un oarecare Ilie din Bosance, care cumpără niște boi furați de la Nicolai Perjul, din Rădășeni. Alți doi bosânceni, „Vasilie Arămescul, diacon de Bosance, și Gheorghiță, vătăman tot de acolo”, sunt menționați, în 16 februarie 1724, ca martori la hotărnicirea Tișăuților.
În 1772, s-au stabilit la Bosanci emigranții ardeleni, pălmași din Dragomirești, Zaharia UNGUR și Alexa MOLDOVAN, iar în 1774, Dumitru CHIFOR, pălmaș din Budurlău, urmat, în 1775, de pălmașul din Reghin Ion TRIF. În 1777, mai vin trei familii de pălmași ardeleni, toți din Cepan, Siomeon și Tudor MOROȘAN și George ILOVAN, în anul următor, 1778, sosind doar un plugar, din Bungard pe Someș, un oarecare ZACHARIE.
Recensământul lui Rumeanțev[1], din 1772-1773, înregistrează la Bosanci, sat cu salvogvardia preînălțatului Graf, fără alte precizări, „159– toată suma caselor”, însemnând 111 scutelnici ai Mitropoliei Sucevei, 14 popi, 10 femei sărace, 7 țigani și 17 scutelnici călugărești cu salvogvardie.
Recensământul generalului Spleny, din 1775, consemnează ca trăitori în Bosanci, arondat Ocolului Mijlociu, 9 popi și 161 țărani, deși, în urmă cu un an, în 1774, satul avea, conform Topografiei lui Werenka, 128 de familii, numărul acestora sporind, în următorul deceniu, la 238 familii și tot atâtea gospodării. În 16 februarie 1794, Comisariatul cezaro-crăiesc al Ținutului Suceava fixează suprafața sesiilor parohiale pentru Bosanci, Udești și Reuseni la câte 24 fălci, scutindu-le de boieresc.
[1] ACAD. ȘT. RSS MOLD., Moldovaîn epoca feudalismului, VII, I, Chișinău 1975, p. 353