Cu puțin înainte de-a apuca drumul fără întoarcere al lumii de apoi, Luigi Pirandello, scriitor laureat cu premiul Nobel, a cerut: „Moartea mea să fie trecută sub tăcere. Prietenilor și dușmanilor, rugămintea de a nu o semnala în niciun fel, de a nu vorbi despre ea în ziare. Niciun anunț, niciun ferpar.” O pildă de sobrietate, de bun simț și decență. Fiindcă, în niciun caz, n-ar trebui să se facă spectacol de operetă din funeraliile cuiva.
N-ar trebui, dar se face. Înhumarea a devenit un eveniment monden, unde, ca invitat, îți alegi cu grijă veșmântul și parfumul, dacă ții să faci bună impresie. La funeraliile unei personalități române de dimensiuni medii, cineva îmi povestea ce lume bună a venit și cum, în toiul ceremoniei, s-au pus la cale afaceri deosebit de promițătoare, mai cu seamă pe vreme de criză.
Însă, culmea nonconformismului funerar a atins-o un fost baron național de la P.S.D., a cărui soție, foarte influentă și ea în viața pământeană, a răposat acum un timp, sărmana. Ca să rămână lumea în cur și să se minuneze, boss-ul văduv a ținut să-i facă o înmormântare model, în satul ei natal din județul Botoșani, un loc oarecare de pe harta țării, unde ne putem lăuda cu mai multe varietăți de praf și noroi decât se poate lăuda Occidentul cu sortimente de asfalt.
Concret, baronul a ținut morțiș ca femeia dânsului să fie condusă pe ultimul drum într-un car cu patru boi, cum glăsuiește slova străbună că trebuie să se procedeze, într-un „4×4 bovin”, total diferit de modernele „4×4 șovine”, cu care răposata se delectase în decursul vieții. De aceea presupun că, la trecerea spre lumea cealaltă, doamna defunctă s-a simțit oarecum nedumerită și ofensată, căci nu-i lesne să decazi dintr-un gipan de 80.000 de euro, într-un vehicul cu tracțiune animală. Sau, cine știe, poate că asta i-a fost ultima dorință.
Plăcut impresionați or fi fost și boii, garanți ai tracțiunii 4×4; boii, aceste animale cuminți, fiind din ce în ce mai rar solicitate la astfel de evenimente onorante, organizate de câte un boss. De unde se vede că nu întâmplător „bos” înseamnă în latinește „bou”. La fel cum impresionați or fi fost și colegii de partid ai baronului văduv, care și-au mânat caii putere cu 200 la oră ca să asiste la funeralii, înfricoșând pe drum orătăniile din satele noastre cuminți. În ochii băieților deștepți din politică, o asemenea îndrăzneață inițiativă funerară este echivalentă cu o lovitură de imagine. Desigur, dacă mediatizarea se face cu atenție.
