FOTBAL

Borussia Dortmund, Steaua, Dinamo și Rapid vin pe „Areni”

Borussia Dortmund, Steaua, Dinamo și Rapid vin pe „Areni”
Borussia Dortmund, Steaua, Dinamo și Rapid vin pe „Areni”

Ceahlăul Piatra Neamț va organiza în perioada 14-20 iulie un puternic turneu internațional la care vor participa echipe de top din țară și din Europa, competiția urmând să se desfășoare pe stadioanele „Borzoghean” din Piatra Neamț și „Areni” din Suceava. „Am vorbit cu primarul Ion Lungu și a fost de acord să sprijine această idee, mai ales că întrecerea se va numi , a declarat președintele grupării nemțene, Mircea Crainiciuc. La turneu și-a anunțat deja participarea echipa italiană de Serie C Ancona. Se poartă negocieri și cu conducerile formațiilor Steaua, Dinamo, Rapid și Farul Constanța, ca măcar una din aceste echipe de frunte din România să onoreze invitația organizatorilor. Sunt șanse foarte mari ca la această competiție amicală să participe și o formație din Bundesliga, cel mai probabil fosta câștigătoare a Ligii Campionilor, Borussia Dortmund, o altă competitoare urmând să fie o grupare de tradiție din spațiul ex-sovietic. „În funcție și de numărul echipelor participante vom ști cu exactitate dacă FC Cetatea va fi prinsă și ea printre competitoare. Meciurile primei etape se vor disputa în nocturnă la Piatra Neamț, iar jocurile de a doua zi vor fi găzduite în cuplaj de stadionul Areni. Apoi se va pleca la Putna, unde oaspeții noștri din străinătate vor fi delectați cu un spectacol cultural-artistic, urmând să viziteze și mănăstirile din zona Bucovinei. După acest periplu se va reveni la Piatra Neamț pentru ultima zi a turneului”, a precizat Mircea Crainiciuc.

Recomandări

Lotul României, selecționat la Suceava, a cucerit zece medalii la Internaționala de Astronomie și Astrofizică pentru Juniori

Peste 300 de copii participanți la Concursul interjudețean de pricesne și cântece patriotice „Pentru Tine, Doamne!”

„Fălticeni – Mon Amour”, la ediția a V-a: Trei zile de cultură, prietenie și recunoaștere a valorilor locale