Îs culmea bărbații ăștia care au ajuns să cântărească peste 130 de kile fără haine, la vârsta de 30 de ani și ceva. Deși abia se pot mișca de colo-colo suflând ca o mocăniță când urcă muntele, deși au abdomenul plin de câțiva metri cubi de bombe chimice mai poluante ca niște furnale de combinat siderurgic, deși ți-e scârbă să le privești călcâiele, obrajii și gambele, toți se laudă că au practicat, în prima lor tinerețe, sportul. Și nu în oricare fel au practicat sportul, ci neapărat de performanță. Dar au trebuit să se lase, că aveau alte aspirații în viață. Deducem că una din aspirații a fost să ajungă niște umflați dezgustători.
Pe mine, încleștarea sportivă mă fascinează și găsesc o mare frumusețe umană pe chipurile schimonosite de efort și pe trupurile înspumate ca bidiviii marilor și încercaților noștri voievozi. Ideea de competiție mă seduce și pot spune că, atunci când pistoletul dă startul unei curse atletice, mă simt ca și când s-ar da startul lumii întregi, într-o cursă contra-cronometru. Și la meciurile de fotbal mă uit, deși de când am aflat niște dedesubturi ținând de aranjamentele făcute la pariuri, mi-a mai trecut. Dar, deși știu că a mă uita la meciuri este timp pierdut, nu mă pot abține, chiar dacă spicherii într-ale sportului cotonogesc fără milă bătrâna Limbă Română, ceea ce e o crimă în toată puterea cuvântului.
Dar să nu mai bat câmpii și să trec la ideea acestui articol. Măi oameni buni, sportul a fost lăsat de la Dumnezeu nu ca să te zgâiești la el în fața televizorului, ci ca să-l practici în mod constant. Să-l practici toată viața, nu doar la tinerețe, ca apoi să devii un umflat, o borțomegă plină de bombe chimice în abdomen.
Nu câștigi nimic dacă te uiți la meciurile de fotbal, nu-ți faci cultură suplimentară, nu devii mai bun, nici mai drept. Nici măcar nu te destinzi. A te zgâi la meciuri televizate e doar un pretext de băut bere și de mâncat semințe. Dar câștigi enorm dacă alergi măcar 500 de metri, o dată la câteva zile.
Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare.
