Polițiștii de la “Furturi Auto” –Biroul de Investigații Criminale Suceava încearcă să dea de urmele celor care, la sfîrșitul săptămînii trecute, profitînd de lipsa pentru cîteva minute a conducătorului auto, au spart un autoturism și au furat din interior o borsetă plină cu bani. Judiciariștii au reușit să găsească borseta, abandonată cîteva străzi distanță de locul spargerii, dar fără nici un ban înăuntru. În seara zilei de vineri, autori necunoscuți au pătruns într-un autoturism marca “Skoda Fabia”, proprietatea unei societăți comerciale din municipiul Suceava, parcat pe o strada „Republicii” din localitate. Din interiorul mașinii, hoții au luat o borsetă din piele în care se aflau mai multe documente, 1200 de Euro și 800 de Ron, aparținînd lui Constantin M., din localitate. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, „în urma cercetărilor efectuate, borseta a fost găsită abandonată, din aceasta lipsind doar banii”. De asemenea, se precizează în nota Poliției, proprietarul borsetei nu a putut preciza dacă a încuiat și asigurat autoturismul înainte de a-l părăsi.