O după-amiază de vară, cândva pe la sfârșitul anilor ’90. Aerul, deasupra asfaltului de capitală balcanică, tremura „blurat”. Părea că pășesc pe cărbunii unui grătar întins cât o jumătate de țară. Tălpile ardeau. Grăbeam să ajungem undeva, la o terasă umbrită, la întâlnirea cu Radu. Cum care Radu? Radu Anton Roman.
Din ziua aceea fierbinte – era, cred, în Postul Sfintei Mării („Tare mă bucură că am intrat viu în lume la 19 august, după 15, să mă fericesc de toate bucatele de la masă, nu numai de cele fără sațiu ale Postului”, mărturisea el în alt an, la o aniversare) – mi-au rămas însă câteva vorbe: „E post în România? Atunci să bem o bere! E semn de vară și ca mâine o să vină micii să ne salveze!”. Spunea asta întinzând pofticios în platouașul cu salată de vinete de pe masă, atacând cu furculița feliile de roșii și ridicând surâzător țapul de bere mitic(izat).
Aveam să descopăr, mai târziu, în cartea lui de bucate, această rețetă de Borș de bostănei, culeasă de el de undeva de pe lângă Panciu, rețetă din care, dacă scoți dresala de smântână și ou, treci din ziua „de dulce” în cea „de post”.
„Zeama asta e ca o drăgosteală de vară, la țară, cu o mândră mititică și frumușică, mai prin grâu, mai pe râu, noaptea târziu tare, dimineața până-n soare, totul e să nu dureze, ca să nu lezeze și să cauzeze”, zicea Radu.
Pentru rețetă, ai trebuință de 5-6 bostănei, 1 ceapă, un pahar de smântână, un ou, o legătură de mărar, 3-4 roșii, sare și 1 l de borș.
Citește continuarea pe Antena satelor
