Portarul formației Rapid București, Mircea Bornescu, a declarat, marți, că nu a dorit să plece de la Universitatea Craiova și a precizat că locul 14 ocupat de fosta sa echipă în clasamentul Ligii I nu reflectă valoarea lotului oltenilor.
„Universitatea Craiova a însemnat ceva special pentru mine, ceva ce nu poate fi uitat niciodată. Eu nu am vrut să plec de la Craiova. A fost o anume conjunctură, nu vreau să mai intru în detalii.
Nu aș vrea să comentez ce se întâmplă la Universitatea, nu mai sunt la Craiova. Sunt destule lucruri de spus, dar întrebați-i pe alții, nu pe mine. S-au făcut, probabil, și greșeli, dar nu știu amănunte, n-am de unde să le cunosc.
Părerea mea este că Universitatea a avut și ghinion, au fost și meciuri în care arbitrii au dezavantajat fosta mea echipă . Locul ocupat de Craiova la sfârșitul turului nu este real, ținând cont nu numai că Universitatea are jucători valoroși, ci și de cum au evoluat. Echipa nu a jucat rău.
Eu am urmărit toate partidele Craiovei și pot spune că doar într-un meci oltenii au jucat slab, cel pierdut la Mediaș, la începutul campionatului. Acum sunt la Rapid, mă simt bine și vrem să luăm campionatul anul acesta. Voi fi foarte emoționat de faptul că voi juca împotriva Universității. Eu nu mă gândeam că se va întâmpla chestia asta, că voi părăsi Universitatea. Viața însă așa a făcut”, a spus Bornescu, într-un interviu acordat Gazetei de Sud.
Portarul giuleștenilor crede că Universitatea va face performanță în viitorul apropiat, deoarece dispune de jucători talentați:
„Cu siguranță că se va întâmpla ca Universitatea să facă performanță, mai devreme sau mai târziu. Universitatea a avut lot valoros și sunt convins că va avea un lot redutabil și în viitor. În campionatul trecut am fost foarte aproape de calificarea în cupele europene. Și zic că numai ghinionul a făcut să nu ne calificăm în Liga Europa. Poate că atitudinea noastră a dus la această irosire a calificării în cupele europene”.