Borissov: România și Bulgaria au îndeplinit criteriile Schengen și trebuie să fie tolerate de Europa



România și Bulgaria au îndeplinit integral criteriile de aderare la Spațiul Schengen și dispun de stabilitate financiară, astfel că Europa trebuie să tolereze aceste state care sunt disciplinate și care își respectă angajamentele asumate în fața UE, consideră premierul bulgar Boyko Borissov.
El s-a referit la problema Schengen în deschiderea ședinței comune de guvern româno-bulgare, organizată la București.
„Bulgaria și România creează repede și deschid o infrastructură bună, după criteriile Maastricht, nimicesc deficitele de buget, au voință politică pentru stabilitate financiară și, nu în ultimul rând, ambele țări au îndeplinit sută la sută criteriile Schengen. Cred, sunt convins, că Europa va tolera aceste state care sunt disciplinate și care își îndeplinesc angajamentele asumate în fața UE și cred o să fie pentru binele întregii Uniuni Europene”, a spus Borissov.
Guvernul României și cel al Bulgariei s-au reunit, miercuri, la București, în prima ședință comună a celor două cabinete, pentru a discuta atât proiecte comune în energie, transporturi, agricultură, educație, mediu și cultură, dar și teme europene precum aderarea celor două state la Spațiul Schengen.