Contrar așteptărilor create de titlul-capcană, „Toamna la Pekin” nu face nici cea mai mică aluzie la nostalgia toamnei sau la exoticul oraș chinezesc, ci se constituie, mai curând, ca un roman absurd, destinat iubitorilor de jocuri de limbaj insolite.
Povestea, ramificată în intrigi obscure, este proiectată pe decorul unui deșert imaginar
Povestea, ramificată în intrigi obscure, este proiectată pe decorul unui deșert imaginar – numit simbolic Exopotamia – unde se construiește o cale ferată fără trenuri, care nu duce nicăieri. Personajele maniacale, voluptuoase sau ilare – un funcționar obsedat de calcule, un arheolog care face zob orice relicvă dezgropată, un doctor care își numără cu grijă pacienții uciși, o femeie cu pielea ca arama și un călugăr ce nu poartă nimic pe sub sutană – sunt antrenate toate în acest vast proiect fără sens, pentru realizarea căruia se dărâmă la fel de mult pe cât se construiește.
Boris Vian, unul dintre numele cele mai celebre ale Parisului de după al Doilea Război Mondial
Autorul cărții, Boris Vian, este poate unul dintre numele cele mai celebre ale Parisului cultural de după al Doilea Război Mondial.
Romancier, poet, dramaturg, traducător, scenarist, regizor de spectacole de cabaret, trompetist de jazz, compozitor și cântăreț de șansonete, Boris Vian are o carieră năucitor de diversă și o faimă pe măsura insolitului.
„După atâta ficțiune plină de obsesii, egotism, înflorituri și tehnici narative obosite, „Toamnă la Pekin” are efectul unui adevărat antidot.” (Seattle Sinner)
Sursa: www.libris.ro
