Bordurile de separare a sensurilor de mers, amplasate de câteva luni de zile pe mai multe sectoare de pe principala arteră de drum care traversează municipiul Suceava, au stârnit multe nemulțumiri printre șoferi, care nu le văd utilitatea, considerând că acestea îngreunează și mai mult traficul.
O altă categorie de conducători auto le consideră utile, însă nu sunt mulțumiți de faptul că acestea sunt prea late și nu au fost semnalizate suficient de bine, în mai multe cazuri șoferii văzându-le prea târziu și încălecându-le.
Conducerea Poliției Rutiere spune însă că separarea benzilor de mers prezintă două avantaje foarte importante: evită producerea accidentelor și asigură fluiditatea traficului, prin imposibilitatea efectuării virajelor la stânga.
Argumentele șoferilor
În general, șoferii nemulțumiți de apariția acestor scuaruri se plâng că benzile au devenit prea înguste. Apoi, din cauza bordurilor de pe axul drumului, aceștia au tendința să tragă de volan spre banda I, astfel că spațiul de deplasare devine și mai mic. De neglijat nu este nici faptul că o ambulanță care merge la o urgență nu poate intra pe sensul opus de mers, pentru a-și face loc printre mașini.
„De când cu aceste borduri mă simt înghesuit în trafic. Acestea, plus sensurile giratorii, îngreunează circulația, mai ales că mulți dintre șoferi nu s-au obișnuit cu ele și nu se încadrează bine”, spune Marius Vătu, un șofer din municipiul Suceava.
Reprezentantul unei școli de șoferi, care are mai multe mașini care fac zilnic ore prin municipiul reședință de județ, s-a convins și el că scuarurile de pe mijlocul drumului nu sunt bune.
„În primul rând este sunt făcute prea late, condiții în care benzile devin înguste, iar două mașini mari nu încap una lângă alta. Semnalizările nu sunt realizate cum trebuie, astfel că un șofer care nu cunoaște zona se poate urca pe ele ușor. Părerea mea este că argumentele celor care le-au pus nu stau în picioare”, spune acesta.
Probleme cu semnalizarea bordurilor
Mai toți șoferii se plâng de modul în care au fost semnalizate aceste scuaruri. „Ca șofer începător pe mine mă avantajează, însă, pentru a fi bune, acestea trebuie semnalizate corespunzător. Acestea trebuie să fie vizibile pe toată lungimea lor, cu ajutorul elemente reflectorizante”, spune Ionuț Ciubotaru.
De altfel, în ultima perioadă, șoferii s-au „cocoțat” în mai multe rânduri pe borduri. În urmă cu o săptămână, șoferul unui autocar a încălecat scuarul și a trecut pe sensul opus de mers, unde a izbit violent un autoturism. Acesta a acuzat că nu a văzut bordura, din cauză că nu exista o semnalizare corespunzătoare.
Referitor la acest aspect, primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat că toate scuarurile vor fi semnalizate cu elemente reflectorizante suplimentare, care să le facă mult mai vizibile.
O altă deficiență reclamată de șoferi este că pe anumite porțiuni de șosea, banda a II-a are mai puțin de trei metri lățime. În aceste condiții, ei se întreabă cum se vor descurca în trafic când va ninge, iar benzile se vor îngusta și mai mult.
Nu toți șoferii sunt însă împotriva acestor scuaruri. „Am văzut borduri de acestea peste tot în marile orașe, te protejează de accidente grave, sunt bune”, ne-a spus Romeo Ghilan, un șofer din Neamț, aflat pe străzile Sucevei.
„Acest sistem asigură continuitate și siguranță în trafic”
Comisarul șef Laurențiu Hermeniuc, șeful Biroului pentru Siguranța Circulației în Mediul Urban din cadrul Serviciului de Poliție Rutieră Suceava, ne-a explicat care sunt argumentele care au dus la apariția acestor separatoare de sens.
„În primul rând, acest sistem nu mai permite virajele la stânga. Prin interzicerea acestor manevre deranjăm cei 10% dintre șoferi care au de făcut un viraj, însă restul de 90% sunt mulțumiți, pentru că nu sunt deranjați în trafic. Mai important decât acest aspect, circulația în linia dreaptă, fără virajele la stânga, elimină pericolul de producere a accidentelor pe fondul neacordării de prioritate ”, a explicat comisarul șef.
Conform statisticilor poliției rutiere, anul trecut, din cauza neacordării de prioritate, în municipiul reședință de județ s-au produs 14 accidente, soldate cu 22 de răniți, plus 244 de tamponări, care au dus la avarierea a 500 de mașini.
Sistemul gândit acum de autorități blochează accesul spre străzile secundare de pe sensul opus, dând apoi posibilitatea șoferilor să schimbe direcția de deplasare în mod regulamentar, în sensurile giratorii.
„Acest sistem asigură continuitate și siguranță în trafic”, dă asigurări Hermeniuc, subliniind că „spațiul limitat controlează viteza”.
Mai multe sensuri giratorii
Comisarul șef Hermeniuc spune că un alt mare avantaj al acestui sistem este că „o eventuală pierdere a controlului volanului nu permite intrarea pe contrasens, fapt care înlătură posibilitatea apariției unor accidente grave”.
Acesta confirmă că în trafic există așa numitul efect de bordură (șoferul are tendința de a se îndepărta tot mai mult de aceasta), însă susține că acest efect devine nesemnificativ dacă se circulă cu viteză regulamentară.
Despre blocarea în trafic a salvărilor, el crede că problema nu este foarte gravă, sectoarele pe care sunt amplasate bordurile nefiind atât de lungi încât să țină foarte mult în loc o mașină care merge la o urgență.
„Această întârziere este compensată de fluidizarea traficului, prin interzicerea virajelor și apariția sensurilor giratorii”, crede comisarul șef. El a declarat că mărirea numărului de sensuri giratorii din municipiul reședință de județ ar crește fluiditatea traficului, amenajarea acestora fiind propusă într-un studiu de trafic, încă din anul 2004.
Sensuri giratorii ar mai putea fi făcute pe Bulevardul 1 Decembrie, la intersecția cu Calea Obcinilor, și pe strada Traian Vuia, la intersecția cu strada Mihai Șeptilici (care vine dinspre serpentine). Un alt sens giratoriu, de pe Calea Unirii, în apropiere de Shopping City, este deja în faza de amenajare.
Și primarul Lungu a încălecat un scuar
Într-o recentă conferință de presă, primarul Ion Lungu a povestit că și el a avut probleme cu aceste borduri, la scurt timp după apariția lor.
În timp ce venea spre centrul orașului, în zona Carrefour, acesta a încălecat scuarul, avariindu-și mașina.
Nemulțumiri
Bordurile de pe axul drumului, contestate de mulți dintre șoferi






