Oficialii Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului (MTCT) și cei ai Ministerului Muncii se vor întâlni săptămâna viitoare cu reprezentanții firmelor din domeniul construcțiilor, discuțiile vizând elaborarea unei strategii de readucere în țară a muncitorilor români din străinătate.
„Întâlnirea va fi mai mult un apel prin care vom încerca să sensibilizăm constructorii pentru a mări salariile, astfel încât muncitorii plecați să se reîntoarcă să lucreze în țară”, a declarat, joi, într-o conferință de presă, ministrul delegat pentru Lucrări Publice, Laszlo Borbely.
Borbely a spus să „există deja semnale” că muncitorii români ar fi dispuși să se angajeze din nou în România, în cazul în care salariile ar crește, iar condițiile de muncă s-ar îmbunătăți.
„Dacă muncitorii vor lua în calcul reducerea cheltuielilor totale, este posibil ca, în cazul în care s-ar întoarce în țară, să aleagă să lucreze pentru un salariu mai mic decât cel primit în străinătate și, în plus, ar putea să se reîntoarcă la familii. În prezent, foarte multe familii sunt rupte, din cauza migrației forței de muncă”, a mai spus Borbely.
Potrivit estimărilor patronatelor din construcții, în acest domeniu lucrează circa 300.000 de muncitori, iar necesarul pieței este aproape dublu.




