Borbely: UDMR e de acord cu moratoriul, e nevoie de condiții acceptate de toți pentru a se realiza



Vicepreședintele executiv al UDMR, ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a declarat, marți, că Uniunea este de acord cu moratoriul propus de șeful statului, Traian Băsescu, el apreciind, însă, că pentru acest lucru este nevoie de condiții acceptate de către toate părțile.
„Suntem de acord că existe sau un moratoriu sau, oricum, un dialog în care, cum a fost timp de 20 de ani în mai multe legislaturi, când a existat un dialog, propuneri din partea Opoziției, o parte au fost acceptate, o parte nu, dar a fost un dialog care este și benefic sistemului parlamentar. Da, suntem de acord, dar pentru ca să poți avea un moratoiu trebuie să ai condițiile acceptate de toate părțile”, a spus Borbely.
El a arătat că este necesar să se discute și cu opoziția, având în vedere că Legea Educației se află în dezbatere la Senat, iar UDMR și-a precizat deja poziția conform căreia nu va merge mai departe în actuala coaliție guvernamentală dacă această lege nu va fi adoptată până la sfârșitul anului.
Borbely a mai spus că se poate ieși din actualul impas prin chemarea tuturor partidelor parlamentare la discuții, inclusiv pe Legea Educației, el opinând că a neparticiparea la lucrările de plen nu rezolvă problema adoptării acesteia.
Întrebat cine ar trebui să cheme partidele la consultări, Borbely a spus că șeful statului și-a spus punctul de vedere marți, în Parlament, și că, dacă nu va exista altcineva care să facă această invitație, atunci o va face UDMR.
„Președintele și-a spus punctul de vedere azi. Dacă nu e altcineva, putem să invităm noi, UDMR, suntem de acord să lansăm această invitație dacă nu se găsește altcineva. Suntem pentru a debloca situația”, a spus Borbely.
Președintele Traian Băsescu a declarat, marți, în plenul Camerelor reunite, că propune forțelor politice un moratoriu pentru deblocarea activității Parlamentului, el precizând că sunt necesare acțiuni ferme și consecvente la nivelul Guvernului și Legislativului în următoarele 30-45 de zile.
El a spus că insistă ca partidele să realizeze acest moratoriu pe termen limitat, pentru realizarea intereselor naționale.
„Decizia stă în mâinile dumneavoastră”, le-a spus președintele parlamentarilor.
Președintele a insistat asupra necesității realizării de acțiuni consecvente cu interesul național în următoarele 30-45 de zile
Traian Băsescu a apreciat că moratoriul propus de el pentru deblocarea activității Parlamentului este posibil pentru că toate partidele spun că acționează pentru interesul național.
Șeful statului a precizat că este necesară adoptarea Legii salarizării unitare, a Legii pensiilor și a Legii bugetului de stat pe anul 2011.