Borbely: UDMR dorește reducerea CAS la 41% de la 1 ianuarie 2012



Vicepreședintele politic al UDMR, Laszlo Borbely, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că Uniunea dorește reducere CAS de la 44 la 41 la sută, începând cu 1 ianuarie 2012.
El a spus că de câte ori s-a discutat subiectul reducerii CAS în coaliție s-a convenit că acest lucru se poate face, dar că discuțiile nu au fost finalizate, rămânând de stabilit, printre altele, și data de la care să fie aplicată o astfel de măsură.
Laszlo Borbely a subliniat că există un grup de lucru pentru domeniul economic la nivelul coaliției, care va veni și cu alte propuneri, alături de reducerea CAS.
Vicepreședintele politic al UDMR a spus că luna iunie este crucială din punct de vedere al coaliției pentru că există un protocol încheiat în luna februarie, are prevede unele termene limită pentru adoptarea unor legi, printre care o serie de legi economice.
El a dat ca exemplu două inițiative ale Uniunii, una privind cadrul pentru IMM-uri, care este discutată de 8 luni și care ar trebui adoptată până la sfârșitul lunii iunii,și un proiect pentru reducerea CAS. „Acest lucru l-am discutat de mai multe ori. Trebuie să fixăm numai data de la care vom reduce CAS”, a afirmat deputatul.
„Aici, coaliția va putea să își demonstreze viabilitatea, prezența la lucrările Parlamentului, unde săptămâni de-a rândul nu am putut să votăm legi organice din cauză că nu erau destui deputați prezenți, nemaivorbind de Senat unde există o majoritate foarte subțire”, a arătat Borbely.
Guvernul lucrează la măsura reducerii CAS, care este prevăzută în acordul cu FMI, a declarat duminică, fostul ministru al Economiei Adriean Videanu, arătând că probabil această problemă va fi discutată la proxima vizită a misiunii FMI în România.
Șeful misiunii FMI, Jeffrey Franks, a declarat pe 9 mai că FMI și Guvernul au convenit că trebuie analizate mai multe date fiscale înainte de o decizie privind scăderea contribuțiilor sociale.
„Am agreat cu Guvernul că este nevoie să vedem mai multe date privind situația fiscală, care să demonstreze că este loc pentru reduceri ale contribuțiilor sociale. Cheia este să te asiguri că ai suficienți bani atât pentru 2011, cât și pentru 2012, ca să poți reduce contribuțiile sociale sau să iei altfel de măsuri”, a spus Franks.
Ulterior, președintele Traian Băsescu a declarat la TVR că nu va fi posibilă scăderea CAS și că i-a spus acest lucru premierului „de mai bine de o lună și jumătate”, șeful statului adăugând, în acest context, că „Guvernul poate avea abordări politice”.
Băsescu a reafirmat recent, la o conferință organizată de „Ziarul Financiar”, că nu pot fi reduse contribuțiile sociale în acest an întrucât bugetul de stat nu-și permite riscul unor accentuări de dezechilibre.