Taxa de primă înmatriculare în noua formă propusă de Guvern va fi plătită de proprietarii tuturor mașinilor aduse în țară înainte de 1 ianuarie 2007 sau după această dată în cazul în care pentru mașină nu s-a plătit taxa în vechea ei formă, banii urmând să fie dați la vânzarea autovehiculului.
„Noua formă a taxei auto va viza toate mașinile aduse în țară înainte de 1 ianuarie 2007 pentru care nu s-a plătit taxă. Taxa va fi plătită de vânzător la momentul la care se va face tranzacția”, a declarat, marți, ministrul Mediului, Laszlo Borbely.
Borbely a refuzat să dea mai multe detalii despre acest subiect, spunând că o decizie finală în acest sens va fi luată în ședința de Guvern de miercuri.
Liderii coaliției au mandatat Guvernul să impună plata taxei auto la prima vânzare a mașinilor înmatriculate în țară înainte de intrarea în vigoare a acesteia, cuantumul cu care va fi redusă taxa urmând să fie decis de Executiv, au declarat agenției MEDIAFAX surse participante la ședința coaliției.
Contactat de MEDIAFAX, ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a arătat la rândul său că introducerea taxei auto și pentru mașinile intrate în țară înainte de intrarea în vigoare a acesteia a fost discutată și agreată, luni dimineața, de liderii coaliției.
În ședința de miercuri, Guvernul a amânat o decizie în privința taxei auto, surse oficiale declarând agenției MEDIAFAX că decizia va fi luată după o analiză de impact și pe baza unor discuții care urmează să aibă loc în cadrul coaliției.
La finalul ședinței de guvern, ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a declarat că „ordonanța sau legea” de modificare a taxei auto va fi adoptată de Executiv în următoarea ședință și că propunerea sa este aplicarea unei taxe auto care să fie percepută la prima vânzare a mașinilor intrate în țară înainte de 1 ianuarie 2007, data de introducere a taxei de înmatriculare auto, cu o reducere a cuantumului taxei cuprinsă între 20-30%.
Reducerea taxei va fi aplicată pentru toate mașinile, astfel încât să fie evitată o nouă discriminare, a arătat ministrul.
Sistemul actual al taxei auto va fi modificat după ce Curtea de Justiție a Comunităților Europene (CJUE) a arătat, într-un punct de vedere exprimat la cererea unei instanțe românești, că taxa de primă înmatriculare încalcă legislația Uniunii Europene întrucât produce un dezavantaj la vânzarea mașinilor second-hand din alte state pe teritoriul României.
Punctul de vedere a fost transmis pentru un proces în care un român care și-a cumpărat, în iulie 2008, o mașină second-hand din Germania și a plătit taxa de poluare pentru înmatricularea în România a reclamat faptul că taxa este aplicată numai vehiculelor second-hand importate din alte state, nu și celorlalte mașini second-hand deja înregistrate în țară și revândute.
Un document guvernamental prezentat recent de MEDIAFAX relevă că Guvernul discută impunerea taxei auto la prima vânzare a mașinilor intrate în țară înainte de introducerea taxei, cu un cuantum redus cu 30%, și restituirea unei diferențe din banii deja dați de proprietari, dar eșalonat pe mai mulți ani, pentru a evita returnarea unei sume totale de 750 milioane euro.
Experții juridici au atenționat Guvernul că România riscă sancțiuni financiare din partea Uniunii Europene, în urma declanșării unei posibile proceduri de infringement, și numeroase alte procese cu proprietarii de mașini, inclusiv cu cei care au pierdut inițial în instanță, dacă nu modifică urgent taxa auto și nu restituie din sumele plătite.