Borbely spune că unitățile REMAT vor fi mai atent supravegheate și controlate în Programul „Rabla”



Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a declarat, joi, că au fost introduse noutăți în Programul „Rabla”, însă doar în ceea ce privește supravegherea și controlul unităților REMAT, intenția fiind ca acestea „să nu profite de neștiința unora” și să plătească sume extrem de mici pentru mașinile casate.
Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a declarat, într-o conferință de presă, la Sibiu, că Programul „Rabla” pentru 2011 a început deja, fiind anunțate licitațiile pentru unitățile REMAT și producătorii de mașini care doresc să fie partenerii statului în acest an și susține că există doar câteva modificări „minore” ale programului, dar care nu afectează publicul larg, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Vreau să vă anunț, în premieră, că ieri (miercuri – n.r.), în ședința de Guvern, s-a adoptat bugetul Fondului de Mediu, care înseamnă că programul «Rabla» a demarat de fapt. Am anunțat licitațile pentru REMAT-uri și producători care vor fi partenerii noștri pe acest an. Programul este neschimbat, am făcut modificări minore în ceea ce privește un control mai strict a ceea ce înseamnă REMAT, câți bani se dau pe mașini, dar și ce date se comunică. Am luat această decizie în urma unor sesizări ale Curții de Conturi”, a spus Borbely.
Potrivit acestuia, în anii anteriori, s-au primit sesizări că se plătesc sume extrem de mici pentru mașinile casate sau că există probleme în ceea ce privește anunțarea și gestionarea datelor privind seriile motoarelor de la aceste mașini.
„La REMAT-uri am primit sesizări că plătesc un leu sau doi lei, ceva de genul acesta. În acest sens am introdus în ghid această obligație să nu profite de neștiința unora și am sesizat și cetățenii. Au mai fost probleme în legătură cu casarea mașinilor, cu numerele de pe motoare și am introdus unele prevederi suplimentare pentru a putea verifica aceste aspecte”, a spus Borbely.
Potrivit acestuia, Programul „Rabla” va fi operațional din 20 martie.
Borbely a apreciat că, în anul 2010, prin acest program s-au cumpărat peste 60 la sută dintre mașinile noi achiziționate în România, fiind un „an de excepție”, cu 190.000 de mașini casate și 63.000 de mașini noi care au fost cumpărate.
„Practic, Programul «Rabla» a salvat și producătorii de mașini noi și vânzările în România anul trecut”, a spus Borbely.
Întrebat la ce se așteaptă în acest an în privința vânzării de mașini noi, Ministrul Mediului a spus că, probabil, nu se vor vinde tot atâtea ca anul trecut.
„Depinde de cetățeni, deși, în momentul de față, după datele pe care le deținem sunt peste 300.000 de mașini mai vechi de 10 ani în România. Statistica ne arată că, din mașinile casate anul trecut, grosul a fost de mașini de peste 20 de ani. Între 10 și 15 ani au fost mașini mai puține. Probabil că anul acesta nu va fi chiar la nivelul anului trecut, dar asta depinde de cetățeni. Ei trebuie să decidă în cazul în care au o mașină mai veche, dacă vor să o caseze sau nu”, a mai spus Borbely.
El a afirmat că nu s-a luat în calcul vreo modificare a taxei de primă înmatriculare și că fiecare stat are propria politică de a reduce poluarea.
„Nu ne putem permite să dăm 700 de milioane de lei, cum am dat anul trecut, pentru casarea de mașini vechi și să se aducă altele. Anul trecut s-au adus 130.000 de mașini mai vechi de 10 ani, din 210.000 de mașini aduse second hand. Toată lumea are posibilitatea să cumpere o mașină de patru – cinci ani la 7 – 8.000 de euro, fără să trebuiască să plătească taxa de înmatriculare. Este înmatriculată în România. Nu trebuie să meargă în străinătate să aducă o mașină mai veche de 10 ani și să o înmatriculeze. Dar nu pot permite eu, statul român, să nu taxez mașinile care poluează”, a spus Borbely.
Întrebat dacă nu este îngrijorat de numărut tot mai mare de mașini înmatriculate în Bulgaria, Borbely a spus că numărul nu este atât de mare cum se crede.
„Slavă domnului, avem UE în care circulația persoanelor, inclusiv a mașinilor, este liberă. Cine vrea să înmatriculeze o mașină în Anglia, Spania și să circule în România, 10 ani poate, nu este nicio problemă. Din datele pe care le avem nu au fost așa multe mașini înmatriculate în Bulgaria, dar nu este niciun fel de problemă. Fiecare stat are politica lui proprie în ceea ce privește taxarea acestor mașini. Esențial este că poluatorul trebuie să plătească, trebuie să scapi cât este posibil de mașinile vechi”, a spus Borbely.
El a precizat că Ungaria, care nu are în vigoare un program similar celui derulat în România pentru înnoirea parcului auto, intenționează să introducă un astfel de program, „după succesul pe care l-a avut în România”.