România are proiecte de infrastructură și mediu de aproximativ nouă miliarde euro în bazinele Dunării și Tisei, pentru ca Strategia Dunării să nu rămână doar pe hârtie, ci să fie „umplută de conținut” în colaborare și cu țările riverane, a declarat, luni, ministrul Mediului, Laslo Borbely.
„Degeaba finalizăm o Strategie a Dunării dacă nu concepem noi, statele riverane, cele din Uniunea Europeană și cele care încă nu sunt membre ale Uniunii Europene o strategie prin care să umplem de conținut. Suntem și noi realiști, că regulile din Uniunea Europeană pot fi schimbate până în 2014, dar din 2014 până în 2021 va trebui ca pe lângă alte strategii, cu Marea Baltică sau cu altele, să fim foarte activi. Noi avem proiecte de aproape nouă miliarde de euro propuse pe Bazinul Dunării, pe Bazinul Tisei, dar și pe infrastructură și pe mediu”, a spus Borbely.
Potrivit ministrului Mediului, România a realizat un calcul pe diferite componente de mediu, navigație, transport pentru aplicarea Strategiei.
„Sunt unele rețineri în ceea ce privește navigația, de exemplu, din partea ungară și din partea austriacă, în legătură cu unele lucrări care trebuie să se facă pentru a facilita navigația. Aceste probleme trebuie să le discuți în cadrul Strategiei și este foarte important că ea să devină oficială în primăvara anului 2011. Noi avem obligația să creăm cadrul necesar pentru a avea proiecte concrete. Până în 2014, putem să utilizăm bani din cooperare transfontalieră, din ceea ce ține de managementul Dunării”, a spus ministrul.
Referitor la Delta Dunării, Borbely a arătat că România este interesată să atragă câți mai mulți bani europeni, atât pentru protejarea mediului, cât și pentru dezvoltarea turismului, apreciind că altfel strategia va rămâne „numai pe hârtie”.
Summit-ul Dunării reunește, luni, la București, 22 de delegații reprezentând șefi de guverne din cele 14 state din bazinul Dunării, Comisia Europeană, reprezentanți ai celor șase landuri riverane din Germania și Austria, primăria orașului Ulm din Germania și Polonia, în calitate de observator.
În discursul susținut la conferință, premierul Emil Boc a afirmat că Strategia Dunării este programată să fie aplicată începând cu prima jumătate a anului viitor, în comun cu statele din regiune și Comisia Europeană, dar este nevoie de proiecte concrete, precum realizarea unei rețele de autostrăzi, trenuri de mare viteză și curse aeriene.