Vicepreședintele politic al UDMR, Laszlo Borbely, spune că rezultatele indicate de exit-poll-uri sunt „scontate”, atât în ceea ce privește primii clasați, cât și candidatul Uniunii, el mulțumindu-le maghiarilor care au arătat că sunt o comunitate puternică, una care merită luată în seamă, informeaza Mediafax.
Vicepreședintele politic al UDMR, Laszlo Borbely, a declarat, duminică seară, după anunțarea rezultatelor primelor exit-poll-uri, că acestea sunt „rezultate scontate”, atât în ceea ce privește primii clasați, cât și candidatul Uniunii.
„După părerea mea, sunt rezultate scontate în ceea ce privește primii doi clasați, cât și voturile primite de candidatul nostru, Kelemen Hunor. Am arătat din nou, deși a fost o perioadă dificilă, pentru că, din păcate, deocamdată se pare că, atunci când lumea se duce la vot, ține cont de etnia acelui candidat (…) că această comunitate este puternică, că îi avem pe maghiari lângă noi și ne-au votat. Evident, acel procent puțin mai mic la prezența la vot din partea maghiarilor, față de, să zicem, populația majoritară – pentru că putem avea deja o estimare în acest sens – a fost aceeași reacție ca în 2009: știu că, din păcate, nu vom accede în turul doi și atunci probabil unii din ei au zis că nu este o asemenea competiție cum e la alegerile parlamentare”, a declarat Borbely.





