Borbely: Obiectivul minim la alegeri e conservarea rezultatelor din 2008, dar lupta va fi crâncenă



Vicepreședintele politic al UDMR, Laszlo Borbely, a declarat, vineri, la depunerea candidaturilor UDMR pentru alegerile parlamentare din Mureș, că obiectivul minim al Uniunii este conservarea rezultatelor din 2008, respectiv trei deputați și doi senatori, dar „lupta va fi crâncenă”.
Borbely a spus că nu va fi ușoară păstrarea rezultatelor din 2008, întrucât se așteaptă la o prezență mare la vot a populației românești, transmite corespodentul MEDIAFAX.
„Obiectivul minim pe Mureș este de cel puțin atâția deputați și senatori câți am avut (trei deputați și doi senator – n.r.). Dar sper să avem mai mulți. La nivel național, tot așa, să avem cel puțin același număr de deputați și senatori câți am avut acum patru ani. Nu va fi ușor, pentru că dacă va fi o bătălie crâncenă, ceea ce înseamnă o prezență mare la vot a populației românești, atunci trebuie să ne mobilizăm și noi”, a spus Borbely.
El s-a declarat convins că Uniunea va înregistra rezultate bune la alegerile din 9 decembrie, subliniind că este foarte importantă mobilizarea electoratului UDMR.
„Contează cât de mult putem să mobilizăm electoratul, pentru că probabil va fi o luptă acerbă între partidele românești, între cele două coaliții mari, ceea ce va însemna și o prezență la vot mai mare. Trebuie să explicăm din nou electoratului nostru cât de mult înseamnă unitatea maghiarimii și să avem o prezență puternică în Parlament, pentru că altfel și acele drepturi pe care le-am câștigat timp de 23 de ani – probabil că unele din ele, așa cum ați văzut cu Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF Târgu Mureș – n.r.) – sunt puse sub semnul întrebării. De aceea va trebui să avem un grup parlamentar puternic”, a afirmat Borbely.
Pe lista UDMR Mureș pentru Parlament se regăsesc toți cei cinci parlamentari actuali ai Uniunii – senatorii Frunda Gyorgy și Marko Bela și deputații Borbely Laszlo, Kerekes Karoly și Kelemen Attila.
Alături de aceștia vor mai candida, în opt colegii pentru Camera Deputaților, fostul președinte al Consiliului Județean Mureș, Lokodi Edita Emoke, profesorul Fodor Jozsef, avocatul Gogolak Csongor, viceprimarul din Sărmașu, Sallai Imre, și consilierul județean care este și director la Poșta Mureș, Eros Csaba.
În cele patru colegii pentru Senat mai candidează, alături de actualii senatori Frunda Gyorgy și Marko Bela, consilierii județeni Balogh Jozsef și Csep Andrea.