Vicepreședintele politic al UDMR, Laszlo Borbely, a declarat, vineri, la Târgu Mureș, că numărul școlilor din municipiu care au denumiri în limba maghiară ar trebui „să fie proporțional cu numărul locuitorilor de etnie maghiară”, transmite corespondentul MEDIAFAX..
Borbely a declarat, în fața câtorva zeci de persoane, în discursul ținut cu ocazia depunerii de coroane la monumentul fostului primar din Târgu Mureș Bernady Gyorgy, că „este foarte trist” că în municipiu există doar două unități de învățământ care poartă numele unor personalități maghiare.
El a arătat că actualul primar, Dorin Florea, membru al partidului de guvernământ, ar trebui să cadă de acord cu inspectorul școlar general, Dumitru Matei (membru PDL), pentru a da numele fostului primar Bernady Gyorgy Școlii nr. 2, construită de acesta.
„Este foarte trist faptul că în Târgu Mureș, în afară de Liceul «Bolyai» și Liceul «Szasz Albert», nu avem o școală în care predarea să se facă în limba maghiară, deci să fie o școală maghiară (exclusiv maghiară – n.r.). Întreb eu: acel primar care spune că el e de acord să fie un Liceu «Bernady», ce a făcut în ultimii 12 ani pentru a înființa o școală cu numele «Bernady Gyorgy», cel care a construit școala? Și acum, inspectorul-șef este o persoană apropiată de partidul de guvernământ, de PDL, și ar trebui să discute domnul primar cu acest inspector școlar, ca să se dea numele lui Bernady acelei școli”, a spus Borbely.
În acest context, el a apreciat că numărul școlilor din Târgu Mureș care au denumiri în limba maghiară ar trebui să fie proporțional cu numărul populației maghiare din municipiu.
Conform datelor recensământului din 2002, în Târgu Mureș maghiarii reprezintă 46,73 la sută din totalul populației.
„Nu ar trebui doar două-trei școli să fie în limba maghiară, ci ar trebui să fie mult mai multe, proporțional cu numărul locuitorilor de etnie maghiară. Sunt foarte multe personalități în istoria orașului, de etnie maghiară, care pot să fie cinstite și să poarte școlile respective numele lor. De aceea spun să vedem bine, numai noi putem să avem încredere în noi. Asta nu înseamnă că nu trebuie să-i convingem pe acei oameni de bun-simț și de încredere care doresc ca să se coalizeze cu noi, că merită să se coalizeze”, a arătat Borbely.
La depunerile de coroane de la monumentul fostului primar din Târgu Mureș Bernady Gyorgy au fost prezenți, printre alții, președintele Consiliului Județean Mureș, Lokodi Edita Emoke, consilierul în Ministerul Sănătății Vass Levente, vicepreședintele CJ Mureș Szabo Arpad și viceprimarul UDMR al municipiului, Csegzi Sandor.
În cadrul „Zilelor Bernady”, organizate, în perioada 20-21 octombrie, de fundația cu același nume condusă de Borbely, sunt incluse concursuri foto și pentru tineret, vernisaje, depuneri de coroane la mormântul fostului primar și la statuia acestuia, precum și decernarea plăcii comemorative „Bernady Gyorgy” și o gală de operă și operetă, în interpretarea soliștilor Operei Maghiare din Cluj.
„Zilele Bernady” se organizează anual în această perioadă, întrucât Bernady Gyorgy a murit în 22 octombrie 1938.