Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a declarat agenției MEDIAFAX, după întâlnirea cu Kelemen Hunor și Marko Bela, că nu are nici o implicare în cazul despre care a aflat din presă și că „ceea ce apare în comunicatul DNA este nefondat”.
„Nu am nici un fel de implicare în această poveste, ceea ce apare în comunicatul DNA este nefondat. Justiția este liberă să își facă datoria”, a spus Borbely, pentru MEDIAFAX.
El a precizat că a aflat despre aceste acuzații din presă, în timp ce se afla în Polonia, pentru Consiliul Informal de Mediu, și că era normal să ajungă în țară înainte de a susține declarații de presă.
„Nu sunt genul de om care să mă ascund de presă. Am fost plecat din țară și acolo am aflat ce s-a întâmplat”, a precizat ministrul.
Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a plecat de la Palatul Victoria după ce a discutat despre acuzațiile formulate la adresa sa doar cu Kelemen Hunor și Marko Bela, dar nu și cu premierul Emil Boc, care a părăsit sediul Guvernului înainte ca liderii UDMR să termine discuția, au declarat anterior surse oficiale.
Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a venit, miercuri, la Palatul Victoria, direct de la aeroport, după vizita efectuată în Polonia, el având o discuție cu președintele UDMR, Kelemen Hunor, și vicepremierul Marko Bela.
Premierul Emil Boc, aflat în sediul Guvernului la momentul sosirii lui Borbely, a părăsit clădirea în timp ce liderii UDMR încă discutau între ei, uitându-se spre jurnaliști, dar fără să se oprească pentru declarații.
Borbely nu a participat la ședința de miercuri dimineața a Guvernului, el aflându-se la acel moment în Polonia, la Sopot, la Consiliul Informal de Mediu.
Procurorii DNA au efectuat, miercuri dimineața, o percheziție într-un imobil care ar aparține unei rude a ministrului Laszlo Borbely, în dosarul în care se fac cercetări privind un presupus trafic de influență privind atribuirea unor contracte de lucrări ale Administrației Naționale „Apele Române” către o firmă din Negrești Oaș.
Ministrul Mediului Laszlo Borbely ar fi beneficiat de lucrări de 20.000 de euro pentru amenajarea acestui apartament, în schimbul influenței sale în atribuirea contractelor.
Această firmă, pe care ministrul Mediului ar fi favorizat-o, conform DNA, Lescaci Com SRL, a primit în ultimii patru ani 37 de lucrări publice, 34 dintre ele de la „Apele Române”, în valoare de peste 310 de milioane de lei, 18 în timpul mandatului demnitarului.
Procurorii anticorupție orădeni au început deja urmărirea penală în acest dosar împotriva unicului asociat al firmei beneficiare a lucrărilor, SC Lescaci Com SRL din Negrești Oaș, pe nume Ioan Ciocan, dar și împotriva unui consilier al lui Borbely, Szepessy Szabolcs, care ar fi intermediat între omul de afaceri și ministru, potrivit datelor comunicate MEDIAFAX de către DNA. Ioan Ciocan este învinuit pentru cumpărare de influență, iar Szepessy Szabolcs pentru complicitate la infracțiunea de cumpărare de influență.
Premierul Emil Boc a declarat, marți seara, că nu a primit nicio înștiințare de la Direcția Națională Anticorupție privind vreo acuzație oficială împotriva ministrului Mediului, Laszlo Borbely, acesta fiind în continuare membru cu drepturi depline al Guvernului.
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că ministrul Mediului are în continuarea susținerea politică a Uniunii și s-a declarat convins că în câteva zile acuzațiile la adresa acestuia se vor dovedi false.