Borbely: În România nu este niciun pericol de radiații în urma exploziilor de la Fukushima



Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, susține că populația României nu este expusă radiațiilor în urma exploziilor de la centrala atomică din Fukushima, ceea ce a apărut în presă fiind, de fapt, în opinia ministrului, rezultatul unor cercetări științifice.
Ministrul Laszlo Borbely a declarat, joi, la Vaslui, că, în prezent, valoarea radiațiilor este de 600 de ori mai mică față de cea normală, astfel încât acestea nu pot avea influențe asupra organismului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Referitor la ceea ce s-a întâmplat în Japonia, în România nu este niciun pericol de radiații. Să fie foarte clar: ceea ce a apărut în presă este, de fapt, o cercetare științifică, pentru că așa sunt ei (n.r. – cercetărtorii) curioși, ceea ce este foarte bine. De fapt, cercetărtorii au depistat acel radionuclid care a apărut în urma tragediei din Japonia, care are o valoare de 600 de ori mai mică față de cea normală și nu are niciun fel de influență asupra organismului. Norocul nostru este că suntem la 10.000 de kilometri de Fukushima și acel nor s-a dispersat până a ajunge deasupra României, fără a mai avea niciun impact asupra țării noastre”, a declarat ministrul Laszlo Borbely.
Ministrul Mediului a adăugat că ceea ce s-a întâmplat în Japonia ar trebui să reprezinte un semnal de alarmă pentru statele europene, impunându-se reguli mult mai stricte în ceea ce privește funcționarea centralelor atomice.
Ministrul Laszlo Borbely a fost prezent, joi, la Vaslui, unde a semnat un proiect în valoare de 40 milioane de euro care prevede construirea unei gropi ecologice de reciclare a deșeurilor.
Apa de ploaie și laptele de oaie din Slănic conțin urme de iod radioactiv, conform unui studiu făcut fără legătură cu monitorizarea zilnică a radiațiilor sau cu situația din Japonia, Institutul de Fizică Nucleară și ISP anunțând că aceste concentrații sunt infinit mai mici față de maximele admise.
Nivelul de iod radioactiv identificat în apa de ploaie și laptele de oaie este infim, de 600 ori mai mic decât limita admisă, și nu există niciun pericol pentru sănătatea populației, a declarat, la Guvern, directorul Institutului de Fizică și Inginerie Nucleară de la Măgurele, Nicolae Victor Zamfir.
El a fost convocat la ședința de miercuri a Executivului, pentru a clarifica datele din raportul care indică existența unor urme de iod radioactiv în apa de ploaie și laptele de oaie din Slănic.
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a informat, miercuri, că, rezultatele analizelor de laborator pentru controlul oficial, realizate din produse alimentare sau din furaje recoltate în România sau importate din alte țări, nu au indicat contaminare radioactivă sau depășiri ale limitelor normale ale radioactivității.
Și Ministerul Sănătății a transmis că specialiștii Institutului Național pentru Sănătate Publică au anunțat, marți după-amiază, că nu există un pericol pentru sănătatea populației datorat expunerii la Iod 131.
După interpretarea datelor transmise de către Agenția pentru Protecția Mediului și cercetătorii de la Institutul de Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”, prin care a fost semnalată prezența de iod radioactiv în apa de ploaie și laptele de oaie din zona Slănic Prahova, specialiștii în sănătatea publică au ajuns la concluzia că valorile descoperite, de 5,2 Bq/l, sunt cu mult mai mici față de valorile admise. Pentru Iod 131, concentrațiile maxim admise în laptele de consum pentru populație sunt de 300 Bq/l pentru adulți și 100 Bq/l pentru copii și sugari.