Ministrul Mediului și Pădurilor, Laszlo Borbely, susține că în 2011 vor putea fi finanțate 450 de proiecte privind reabilitarea rețelelor de apă, canalizare și epurare, dintr-un total de 905 depuse la minister, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Prezent, joi, la Vaslui, ministrul Laszlo Borbely a afirmat că, la nivelul Ministerului Mediului și Pădurilor, există 905 proiecte privind reabilitarea rețelelor de apă, canalizare și epurare, urmând ca 450 dintre ele să fie finanțate anul acesta de la Fondul de Mediu și Programul Național de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI).
„Evident că nu avem bani să finanțăm toate cele 905 proiecte. Atunci am luat o decizie în cadrul guvernului ca o parte din aceste proiecte, aproximativ 250 – 300, să fie finanțate de la Fondul de Mediu. De aici, vom aloca 300 – 400 de milioane de lei, la care se vor adăuga 1,3 miliarde lei de la PNDI. În total, putem finanța 450 de proiecte”, a declarat ministrul Borbely.
Ministrul Mediului și Pădurilor, Laszlo Borbely, a fost prezent, joi, la Vaslui, unde a semnat un proiect în valoare de 40 milioane de euro, care prevede construirea unei gropi ecologice de reciclare a deșeurilor.