Borbely, convocat la Guvern pe pentru o discuție privind acuzațiile DNA



Premierul Mihai Răzvan Ungureanu l-a convocat pentru aseară, la Palatul Victoria, pe ministrul Mediului, Laszlo Borbely, pentru a avea o discuție referitoare la acuzațiile DNA, a declarat agenției MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.
DNA a sesizat procurorul general să solicite Camerei Deputaților declanșarea procedurilor pentru obținerea cererii de urmărire penale față de Borbely Laszlo, deputat și ministru al Mediului, pentru două infracțiuni de trafic de influență și fals în declarațiile de avere, în formă continuată.
Solicitarea a fost făcută în conformitate cu dispozițiile articolului 109 alineatul 2 din Constituție, articolului 12 și articolului 19 din Legea 115/1999 republicată privind responsabilitatea ministerială, precum și ale deciziilor Curții Constituționale nr. 665/5 iulie 2007 și nr. 270/10 martie 2008, a precizat DNA.
Procurorul general al României a înaintat, ieri, ministrului Justiției, Cătălin Predoiu, sesizarea procurorilor anticorupție privindu-l pe ministrul mediului Laszlo Borbely, cercetat pentru două fapte de trafic de influență și fals în declarațiile de avere.