Borbely: Autostrăzile Târgu Mureș-Iași și Transilvania sunt priorități



Vicepreședintele politic al UDMR Laszlo Borbely a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că autostrăzile Târgu Mureș-Iași și Transilvania constituie priorități pe care Uniunea le sprijină, transmite corespondentul MEDIAFAX
Vicepreședintele politic al UDMR Laszlo Borbely, ministru al Mediului și Pădurilor, a spus că în prezent se elaborează studiul de fezabilitate pentru autostrada Târgu Mureș-Iași, a cărei construcție este sprijinită de reprezentanții UDMR încă din 2008.
„Din câte știu eu, încă nu este în faza în care să se ceară avize de mediu, acesta se cere când este în fază de proiectare. Este o autostradă care este clar că este sprijinită de noi, este normal, fiind o autostradă care ar trece Carpații și ar fi de fapt o legătură între Moldova și Ardeal. Noi am sprijinit-o atunci când s-a propus, în 2008, eram tot acolo, în Guvern. Nu noi trebuie să propunem sume, ci Ministerul Transporturilor. Vom avea o discuție în Guvern care sunt prioritățile pe 2012. Pentru mine, ca târgumureșean, această autostradă este o prioritate. O prioritate este și autostrada Transilvania”, a spus Borbely.
El a arătat că, din informațiile sale, numai o parte din autostrada Transilvania va fi finalizată de Bechtel, pentru restul, care include și zona municipiului Târgu Mureș, urmând să se asigure finanțare în urma unor parteneriate de tip public-privat și chiar din bani europeni.
„Deja Ministerul Transporturilor are o concepție – de la graniță va fi o parte bună, 140 de kilometri, care va fi finalizată până la sfârșitul anului viitor, sper, așa s-a stabilit în contract; și va fi o parte, circa 60 de kilometri, care să o lege de Gilău. Și după aceea ar urma partea care ne interesează, care să continue spre Târgu Mureș. A fost o discuție la nivelul Comisiei Europene și s-a acceptat până la urmă ca o parte din aceste zone să fie finanțate din bani europeni. UE a spus că, dat fiind că s-au clarificat lucrurile cu Bechtel, ar fi posibil ca în perioada 2014-2020 să se aloce bani și de la UE. Noi am dori să se finalizeze cât mai repede”, a spus Borbely.
Premierul Emil Boc declara, în octomrbie, la Timișoara, că Guvernul are cinci proiecte mari pe care dorește să le realizeze în parteneriat public-privat, privind construcția unei hidrocentrale, a reactoarelor de la Cernavodă, centura Bucureștiului și canalele Siret-Bărăgan și Dunăre-București.
El preciza că la aceste proiecte se adaugă construcția tronsoanelor de autostradă între Sibiu și Pitești și Comarnic-Brașov, fiind în pregătire tronsoanele Târgu Mureș-Iași-Ungheni și Ploiești-Albița-Suceava.
„La aceste proiecte adaug cele pentru infrastructura rutieră, altele decât cele pe fonduri europene. Mă refer la proiectele Sibiu-Pitești și Comarnic-Brașov. Spuneam că în 2013 orice timișorean va putea merge la București pe autostradă cu excepția tronsonului Sibiu-Pitești. Acest tronson va fi scos la licitație. Sunt în pregătire tronsoanele de autostradă rămase de la Bechtel și nefinalizate, Târgu Mureș – Iași – Ungheni, Ploiești – Albița – Suceava, tronsoane care sunt în pregătire în același regim de parteneriat public-privat”, spunea Emil Boc.
Pe de altă parte, potrivit unui document guvernamental, circulația auto pe tronsonul de autostradă Suplacu de Barcău – Borș, în lungime de 64 kilometri, va fi deschisă în noiembrie anul viitor, însă recepția totală a lucrărilor este programată pentru 30 august 2013.
În document se arată că, până la sfârșitul anului, vor fi reactualizate proiectele pentru alte tronsoane din Autostrada Transilvania, respectiv Gilău-Nădășelu și Câmpia Turzii-Iernut, urmând ca în prima parte a anului viitor să fie lansată licitația pentru secțiunea Iernut-Târgu Mureș.
Proiectul Autostrada Transilvania a început în 2004, în baza unui contract de 2,2 miliarde euro, încheiat cu compania americană Becthel pentru construcția unui traseu de 415 kilometri. După șapte ani de la lansarea proiectului, au fost finalizați doar 52 de kilometri.
Contractul cu Bechtel a fost renegociat în acest an, compania americană urmând să finalizeze doar două tronsoane din cele opt ale autostrăzii. Guvernul a avizat noul contract, care prevede reducerea costului aferent lucrării cu 50%, la 6,9 milioane euro/km și permite scoaterea la licitație a tronsoanelor încă neîncepute.
Bechtel va continua lucrările la tronsoanele Câmpia Turzii-Gilău și Suplacu de Barcău-Borș, reprezentând 118 kilometri din cei 415 kilometri ai autostrăzii. Traseul autostrăzii mai cuprinde șase secțiuni însumând 297 km, respectiv Brașov-Făgăraș (53 km), Făgăraș-Sighișoara (52 km), Sighișoara-Ogra (56 km), Ogra-Câmpia Turzii (36 km), Cluj Vest-Mihăilești (24 km) și Mihăilești-Suplacu de Barcău (76 km).