BORĂUȚI. Undeva, la izvoarele Soviței, în Ținutul Zastavnei, în vecinătatea graniței cu Polonia și a satelor Șișcăuți, Chisălău, Zvineace, Prelipcea și Babin, se află, din vremea Descălecatului, „satul lui Boris”, Borăuți.
Satul lui Boris, care nu trebuie confundat cu cel al lui Bărea (satul lui Boris, Boroaia), menționat în opisul celor 50 de biserici, închinate mănăstirii Bistrița, în 11 iulie 1428, este atestat documentar abia în 23 februarie 1448, când nepotul lui Alexandru cel Bun, Roman, fiul lui Ilie, recompensându-i pe lefegii poloni și lituanieni, care l-au sprijinit în prinderea și uciderea unchiului său, Ștefan, care-l orbise pe Ilie, dăruia starostelui polon de Camenița, Didrih Buceaschi, satele „Vasilov pe Nistru și satul Borisov, și Cuciurul, satul lui Lențovici, și Iurcăuții, și Verbouții”, „satul Borisov”, deci al lui Boris, fiind vatra veche a Borăuților de mai târziu (în DRH, vol. II, se opinează că Borăuții ar fi fostul sat Boriscăuți, întărit, în 20 decembrie 1437 lui Mihail de Dorohoi, apoi, în 15 septembrie 1480, lui Sin de Hotin, cel care se însurase cu nepoata lui Mihail de Dorohoi).
Aflat pe granița cu Polonia și la răscruce de năvăliri ale oștilor turcești, tătare și căzăcești, satul Borăuți nu a prea fost locuit, de-a lungul veacurilor, deși a fost folosit ca păscătoare pentru herghelii de cai, cum o sugerează toponimul Cierul (pășune plină de rogoz, folosită la păscutul hergheliior de cai), posibilul comis fiind un oarecare Radul, înveșnicit de toponimul Dealul Radului.
În 4 martie 1648, Dumitrașco de Călinești se prezintă la Divanul lui Vasile Vodă cu o scrisoare de mărturie, semnată de Ștafan Murguleț, Gavriluță de Vascăuți, Cosma Robceanul, Vasilie Cornaci, Pătrașco Machedon de Comărești, Crețul ispravnic de Coțmani, din care rezulta că Nastasia, jupâneasa lui Gligorie Robceanul, și fiul ei, Prodan, i-au vândut jumătate de Borăuți (cumpărătură de la Gligore și Solomon, fiii lui Mătieaș) pentru 200 taleri bătuți.
În 4 iunie 1649, logofătul Gavrilaș cumpăra partea din Borăuți a fraților Pătrașco și Dumitrașco, feciorii lui Ionașco, nepoții lui Măteiaș, cu 60 lei turcești, precum și părțile surorilor Mărica și Nastasia, fetele Filcei, și a Ileanei, tot cu 60 lei turcești.
În 4 martie 1652, se împart moșiile răposatului Gavrilaș Mateiaș între copii lui, Ieremie, Ileana comisoia și Alecsandra vorniceasa, soția lui Iordachi Cantacuzino. „Partea jupânesei Alecsandra visterniceasa a fost… jumătate de sat Borăuți”.
În 24 mai 1658, Iordachi Cantacuzino, mare paharnic, obținea întăritură de la Gheorghe Ghica Vodă pentru jumătatea de sat Borăuți, care aparținuse lui Ionașcu cupărelul, pe care l-ar fi împrumutat cu 285 ughi (ducați ungurești). De la Iordache Cantacuzino, satul Borăuți va trece la văduva Alecsandra Cantacuzino (fata lui Gavrilaș Mateiaș, bunica, după mamă, Catrina, a cronicarului Ion Neculce), apoi la Gheorghe Ursachi, jupânul Mariei, fata lui Iordache și a Alecsandrei Cantacuzino.
În 2 august 1715, Ghica Vodă îl trimitea să cerceteze jalba Ursăchioaiei (deci, văduva lui Ursachi, Maria), care se plânsese că satul ei este împresurat de Gavrilaș Năculescu, de Ion Figarschi și de alți răzeși din Babin.
Recensământul lui Rumeanțev[1], din 1772-1773, înregistrează la Borăuți „58 – toată suma caselor”, însemnând 1 popă, Feodor, 1 dascăl, Istrate, 1 călăraș, Iacob, 3 văduve, Paraschiva, Anna și Anna, 1 jidov, Iacob, și 51 birnici, adică: Dănilă vornicul, Ștefan Odosacu, Necolai Săfavciuc, Petre Botnariuc, Ștefan Laba, Hrihor Târnauca, Hrihor Dăniliuc, Mihailo Pilat, Vasili Curiliuc, Toader Vertebnii, Fedor Căsuliuc, Matei Caciur, Fodor Sfirduc, Fedor Curiliuc, Fedor Zota, Hrihor Slavca, Vasili Vagul, Vasili Slăuciuc, Vasili Colăsniuc, Ursul rus, Vasili Zota, Onofrei Fedoriuc, Vasili Fedorciuc, Andrei Huțan, Ilko Brat Lui, Ion Bahor, Luchian vătăman, Fedor Ștefciuc, Ion Dascalciuc, Ivan Colibciuc, Vasili Sauca, Vasili Săcăiciuc, Ostafii Hudelito, Dumitru Prisăjniuc, Dumitru Huniac, Petre Huniac, Petre vătăman, Vasili Scoreiko, Chirilă Georgiiciuc, Ivan Olaschei, Fedor Olaschei, Vasili Pelihut, Ion Barcot, Andrei Vaghelnii, Ion Somuc, Fedor Buziac, Iani ciobotar, Ion Gorgiiciuc, Ioniță argat lui Pascal, Dima bulgar și Ioniță Chiroșcă.
În 1775, satul Borăuții, din Ocolul Nistrului, avea 2 răzeși, 1 popă și 65 familii de țărani, dar, până în 1910, satul devine, în întregime, o obște de limbă ucraineană.
În 1843, „Clopotele din Borăuți”, cum zice o uitată carte de poeme bucovinene, vesteau pentru 1.620 enoriași, paroh fiind Leon Vorobchievici. În 1876, parohul Ioan de Zotta îngrijea de cele dumnezeiești pentru 1.773 enoriași. În 1907, când biserica din Borăuți, ctitorită, între anii 1846-1853, de Ruxanda de Zotta, pe temeiliile unei vechi biserici, și închinată mănăstirii Frumoasa din Moldova, intrase în stăpânirea patronală a evreului Kalman Schlesinger, paroh era Nicolai Giurumia, născut în 1857 la Boian, preot din 1886, paroh din 1891, cantor, angajat din 1897, fiind Mihai Tarnoviețchi, născut în 1861.
Din 1861, a funcționat, la Borăuți, o școală cu 4 clase[2].
[1] ACAD. ȘT. RSS MOLD., Moldovaîn epoca feudalismului, VII, I, Chișinău 1975, p. 432
[2] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 31, 1876 p. 84, 1907 p. 83