Bono și Penelope Cruz, printre celebritățile care sprijină o campanie anti-HIV



Bono, Benicio Del Toro, Penelope Cruz și Javier Bardem se numără printre celebritățile care apar în Lazarus Effect Campaign, al cărei scop este strângerea de fonduri în favoarea persoanelor din Africa infectate cu virusul HIV, informează contactmusic.com.
Starurile din această campanie sunt filmate în timp ce prezintă diverse obiecte care pot fi achiziționate pentru suma de 40 de cenți, acesta fiind, de altfel, costul zilnic al medicamentelor care îi pot ajuta pe pacienții infectați cu HIV să supraviețuiască încă o zi.
În reclama care însoțește această campanie, Bono prezintă o pălărie, Penelope Cruz – un pachet de gumă de mestecat, Javier Bardem – un ruj de buze, iar Benicio Del Toro – o colecție de timbre.
Totodată, Jane Lynch, starul serialului „Glee”, oferă heliu pentru baloane, Julia Louis-Dreyfus – o mustață falsă, iar Orlando Bloom – un câine făcut din baloane colorate.
Videoclipul acestei campanii se încheie cu Bono, solistul trupei U2, care spune: „Două pastile pe zi reprezintă lucrul de care ai nevoie pentru a rămâne în viață dacă ești infectat cu virusul HIV. Aceste pastile costă aproximativ 40 de cenți pe zi”.