Facilități

Bonificațiile de care pot să beneficieze sucevenii dacă depun declarația unică până pe 30 iunie



Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Suceava a anunțat că pentru a reduce impactul pandemiei COVID-19 asupra economiei și persoanelor fizice, Ministerul Finanțelor Publice și Agenția Națională de Administrare Fiscală modificat formularul „Declarației unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice”, al cărui termen de depunere s-a prelungit până la 30 iunie 2020. Finanțele sucevene au transmis că dacă declarația unicã privind venitul realizat în anul 2019 se va depune până la 30 iunie 2020, inclusiv, contribuabilii pot să beneficieze de bonificații pentru plata impozitului pe venit, a contribuției de asigurări sociale și a contribuției de asigurări sociale de sănătate, reprezentând obligații fiscale anuale pentru anul 2019. Pentru acestea se acordă o reducere de 5% din sumele datorate, dacă toate aceste obligații fiscale se sting prin plată sau prin compensare integral până la data de 30 iunie 2020 inclusiv. O altă bonificație se acordă pentru depunerea declarației unice prin mijloace electronice de transmitere la distanță. Pentru persoanele fizice care depun on-line această declarație se acordă o bonificație de 5% din impozitul pe venit, a contribuției de asigurări sociale și a contribuției de asigurări sociale de sănătate, numai dacă este îndeplinită condiția privind plata, menționată anterior, caz în care se acordă ambele reduceri.
Finanțele sucevene au arătat că de aceste bonificații pot beneficia și persoanele care în anul 2019 au realizat venituri pentru care au obligația depunerii numai a declarației unice privind venitul estimat sau cele care au optat anul trecut pentru plata CAS sau a CASS.
Bonificația se determină de contribuabil și se evidențiază în mod distinct în declarația unică privind venitul realizat, obligațiile de plată determinându-se prin diminuarea obligațiilor fiscale datorate cu valoarea bonificației. Administrația Finanțelor Publice Suceava a mai transmis că în cazul în care contribuabilii au depus declarația unică pentru veniturile realizate în anul 2019, indiferent de modalitatea de depunere, fără acordarea bonificațiilor, pot beneficia de acestea, prin depunerea unei declarații rectificative până la 30 iunie 2020, inclusiv, cu respectarea condițiilor menționate mai sus.
Mai trebuie spus că obligațiile fiscale se pot îndeplini utilizând metode de comunicare la distanță prin intermediul Spațiului Privat Virtual, pentru depunerea declarațiilor și obținerea de informații, iar plata poate fi efectuată prin internet banking sau ghiseul.ro.



Recomandări

La Fălticeni, taxa de salubrizare se stabilește prin declarație. Cetățenii trebuie să depună documentul până pe 30 septembrie

La Fălticeni, taxa de salubrizare se stabilește prin declarație. Cetățenii trebuie să depună documentul până pe 30 septembrie

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu
Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: O abordare diferită a creșterii economice în România: dincolo de ritm contează evitarea dezechilibrelor și a capcanei venitului mediu