Tehnicianul Dario Bonetti a declarat, joi noapte, după ce a obținut calificarea în finala Cupei României la începutul celui de-al doilea său mandat la Dinamo, că acesta este un moment de sărbătoare pentru dinamoviști, însă a precizat că nu îi place rezultatul partidei de la Mediaș, informează prosport.ro.
„E un moment de sărbătoare la noi, dar nu îmi place că am pierdut! Importantă e însă calificarea. Nu vreau să comentez nivelul de pregătire al echipei, dar e clar că sunt multe lucruri la care trebuie să lucrăm și pe care trebuie să le pregătim. E clar că era o problemă și de atmosferă. Am de gând să aduc și câteva nume noi de la echipa a doua. Gazul a fost echipa mult mai bine pregătită”, a spus Bonetti.
Formația Dinamo s-a calificat în finala Cupei României – Timișoreana, deși a fost învinsă, joi, în deplasare, cu scorul de 2-1 (1-0), de Gaz Metan Mediaș, în manșa secundă a semifinalelor competiției, iar în ultimul act al competiției va întâlni echipa Rapid.
În tur, Dinamo s-a impus la București, cu scorul de 1-0.