Bon Jovi concertează la București pe 10 iulie 2011



Trupa americană Bon Jovi va concerta la București pe 10 iulie 2011, show-ul urmând să aibă loc în Piața Constituției, informează site-ul formației, bonjovi.com.
Trupa Bon Jovi a devenit cunoscută după ce a câștigat un concurs organizat de un post de radio din New York, la începutul anilor ’80. Cântecul câștigător a fost „Runaway”.
Grupul Bon Jovi și-a creat un stil muzical propriu, născut din rockul agresiv, caracteristic acelei epoci, dar cu accente mai „îndulcite”, care l-au făcut să fie apreciat de publicul larg.
De-a lungul anilor, formația a vândut peste 120 de milioane de albume în lumea întreagă. Cele mai cunoscute albume semnate Bon Jovi sunt „Slippery When Wet” (1986), „New Jersey” (1988) și „Keep the Faith” (1992). Cel mai recent material discografic al trupei este albumul „The Circle”, lansat în 2009.
Trupa este formată din Jon Bon Jovi (voce, chitară), Richie Sambora (chitară, backing vocals), Tico Torres (tobe, percuție), David Bryan (clape, pian, backing vocals) și Hugh McDonald (bas, backing vocals).
Cel mai recent turneu al trupei, The Circle Tour, constă în 135 de concerte, susținute în 30 de țări, și este cea mai lungă serie de show-uri Bon Jovi de la Jersey Syndicate Tour, din 1980.