Bomboniada

Zi de vară. Caniculă. S-au schimbat vremurile. S-a schimbat vremea. S-au schimbat și oamenii. Totul e la extrem în mileniul ăsta în care trăim. Mileniu care se vrea spiritual cică. Mulți sunt în căutarea eului, în căutarea progresului personal. În căutarea unui scop sau a unei credințe care, vezi Doamne, le va aduce un echilibru. Mi-e silă de fandoselile astea de pe net. Îmi plac oamenii. Viața reală. De asta sunt foarte atent la ce e în jurul meu. Un magazin aproape de o terasă unde curge în valuri nelipsita bere, adevărata soră a românului. Că doar, nah, e caniculă. Dă-i cu halba, frate. Sanchi pentru hidratare. Însă nu mulți știu ca de fapt efectul e invers. Nu contează. Dă-i și fă mușchi de la ridicat pahare pe caniculă. Nici Rambo nu trăgea la sală așa cum trag unii la halbere. Sau la coniac canoe.
Magazinul e plin. Fiecare are de cumpărat câte ceva. Plus că are aer condiționat, ceea ce e chiar o modalitate eficientă de a atrage clienți. În fața mea e un domn. Are nasul roșu. Proeminent. În semiologia medicală se numește rinofima, stigmat al consumului cronic de alcool. Chiar dacă e dimineață, domnul acestea e pilit binișor. Pune pe bandă o pâine, un salam, două roșii, câteva ouă și un pet de bere la 2 litri. Că, deh, e promoție. Ajunge la casă.
– Bună ziua, domniță, se adresează el politicos.
Casiera răspunde și îl privește absentă. Ce viață au și fetele astea. Angajate de multe ori pe salariul minim, mai ales dacă sunt debutante, cu 8-9 ore pe zi de stat și bătut în taste. Cu tot felul de oameni pe cap.
Iese și bonul. Domnul se caută prin buzunare.
– Să știți că nu am să vă dau 30 de bani. Nu am mărunt deloc. Vă dau trei bomboane?
– Ce să fac cu ele, domniță?
– Le duceți la copii.
Bagă bomboanele în buzunar și pleacă. Îmi mai fac de lucru ceva timp prin magazin apoi mă îndrept spre ieșire. Trec pe lângă terasă. Îl văd pe domnul din fața mea. Are o halbă în față. Curios cum sunt, mă așez și eu la o masă. Cer un suc, pentru că, așa cum știți, subsemnatul nu consumă alcool. Domnul golește halba din câteva guri. Cere nota.
– Să știți că nu am mărunt, zice el. Vă dau trei bomboane.
Chelnerul face fețe-fețe.
– Vă credeți în piață, domnule? Aici nu facem schimb de mărfuri.
Se ridică de la masă. Mă iau după el. Intră în magazin și merge la casă. Scoate din buzunar bomboanele.
– Domniță, nu sunt bune de nimic astea. Îmi vreau restul înapoi.
– Nu vă pot da. Am și eu o gestiune aici.
– Bine.
Supărat intră în raioane. Ia o pâine. O pune pe tejghea. Alături de bomboane. Casiera se înroșește. Domnul e hotărât. Se duelează din priviri. Femeia cedează.
– Fir-ar al naibii de bomboane. Luați-vă pâinea și lăsați-mă în pace.
Totul intră în normal. Iau și eu o pâine. Ajung la casă.
Mai vreau și trei bomboane, zic serios.