Bolovanul

Am auzit de statui dărâmate, dar despre statui avortate aflu pentru prima oară! Iată: bustul unui mare scriitor clasic georgian din secolul XVIII zace uitat într-o magazie a Ambasadei de la București – urma să fie amplasat la Iași. Va mai urca pe soclu? Nu reluam subiectul, dacă n-ar fi intervenit spectaculoase elemente noi. Mai întâi un scurt rezumat pentru cei care n-au citit precedentul articol. În 1977 publicam, la „Junimea” ieșeană, cartea de poezie „Oștile tristeții”, operă a unui scriitor clasic georgian din secolul XVIII cu destinul legat de Iași: Bessarion Gabașvili. S-a născut la Tbilisi în 1750, a murit la Iași în 1791. A fost, în epocă, bine cunoscut pentru aventurile sale politice, dar, mai ales, datorită odelor închinate dragostei și eroismului, în virtutea cărora a primit rangul de cel mai mare poet liric clasic georgian. Regele Imeretiei l-a trimis să-l reprezinte diplomatic la curtea de la Iași a feldmareșalului Potemkin. Aici a răposat, în același an cu protectorul său, cneazul Potemkin, și și-a aflat locul de veci în cimitirul bisericii Sf. Vineri din centrul capitalei moldave. I s-a găsit și păstrat piatra de mormânt, adevărată operă de artă; o vreme a fost depusă în incinta mănăstirii Golia, după care a fost preluată în inventarul Muzeului de istorie din Palatul Culturii. Iată textul de pe piatră: „În acest mormânt zace Principele Visarion Zaharovici Gabashvili, care a fost trimis ambasador al Țarului David pe lângă prea înalta curte împărătească a Rusiei și a sfârșit aici la Iași la 40 de ani, 1791, ianuarie 24. La trecători cer iertare.” După apariția „Oștilor tristeții”, georgienii mă considerau un fel de reprezentant al lor la Iași și m-au rugat să solicit Primăriei acceptarea propunerii ca un bust al lui „Bessiki” să fie donat Iașului. Ceea ce am și făcut. Georgienii au inițiat o subscripție internațională, au strâns foarte repede suma necesară, au comandat bustul unuia dintre cei mai cunoscuți sculptori din Tbilisi, Maisuradze, și, în primăvara lui 2016, statuia și-a început lunga călătorie, spre Moldova, pe ultima porțiune a rutei fiind adusă cu vaporul de la Baku la Constanța. Când totul părea lămurit și rezolvat, a apărut piedică după piedică. Prima surpriză: mi s-a părut firesc să-i împărtășesc bucuria apropiatei dezveliri a bustului singurului amic ce credeam că-l am în Georgia, actorul și profesorul G. Dolidze. Prin anii ’70 a tradus în georgiană și a editat la Tbilisi piesa mea „Sâmbătă la Veritas”. I-am trimis (cine m-a pus?) o fotografie a bustului în gips aflat în atelierul sculptorului. Primesc imediat o scrisoare de felicitare („este o manifestare adevărată a unei lungi și solide prietenii între popoarele noastre”), urmată de o somație ciudată: nu cumva să se așeze statuia la Iași, fiindcă „sculptura nu seamănă deloc cu Gabașvili”: „Nu este doar rugămintea mea personală – azi întreaga presă și internetul din Georgia au obiecții în legătură cu acest bust care este cu adevărat comic. Mă bazez pe înțelepciunea voastră, drag coleg”. Imediat, Dolidze inițiază o scrisoare de protest, obține vreo zece prestigioase semnături și o adresează primarului municipiului Iași și Ambasadei Georgiei la București. Firește, după astfel de avertizare, ambele foruri ezită, și dezvelirea bustului se amână sine die. Întreb în dreapta, întreb în stânga, și aflu că, actor de meserie, venerabilul Golidze (84 de ani) a jucat, cândva, rolul lui Gabașvili în teatrul georgian sovietic; l-ar vrea, probabil, așa cum își amintește el personajul din tinerețe. Pe de altă parte, mi se spune că, de fapt, nici unul dintre semnatarii scrisorii n-a văzut bustul, iar câțiva declară că nici n-au semnat misiva contestatară. Cireașa de pe tort: primesc „spre știință” copia unei contra-scrisori adresată Primarului și Ambasadorului, în numele Conducerii Uniunii Artiștilor Plastici din Georgia, de către Președintele UAPG, B. Nutzubidze: „Ar fi o mare bucurie pentru noi dacă această minunată sculptură va fi amplasată în municipiul Iași…” Carevasăzică, de astă dată avem de a face cu punctul de vedere oficial cel mai autorizat și mai prestigios cu putință. Iar o mențiune din scrisoarea georgiană trimite în ridicol tot demersul lui Golidze: „…Gabașvili, al cărui portret nu s-a păstrat până în zilele noastre…” Va să zică, nimeni nu știe care era înfățișarea poetului, dar bustului i se contestă… asemănarea! De unde se vede că pretutindeni în lumea largă poți afla protestatari de profesie, precum și amatori dispuși să semneze cu ochii închiși indignate scrisori contestatare doar că să fie luați în seamă. N-am inventat noi roata, nici apa caldă, nici n-am descoperit America! Numai că bolovanul a prins să se rostogolească la vale și mă tem că va fi greu de oprit!