Apărarea lui Eminescu de insolența agresivă a demolatorilor iconoclaști poate fi trecută legitim printre gesturile de sorginte patriotică, însă victimizarea lui speculativă peste măsura realităților istoricește atestate poartă mai degrabă sonuri naționaliste: adicătelea, suntem un popor pe cât de talentat, pe atât de damnat, ale cărui valori nu se pot exprima plenar fiindcă „atâta străinătate” dinlăuntru și din afară (recte, austro-ungarii și evreii) le împiedică prin orice mijloace, recurgând până și la crimă. „Somnul lin” al poetului este an de an tulburat în preajma lui 15 ian. de pescuitorii în apă tulbure meșteri în ocolirea și ignorarea argumentelor pentru ei incomode și dispuși să încerce în a se sprijini chiar și pe ridicole… combinații numerologice!
Prof. univ. N. Georgescu, eminescolog cu merite reale în cercetarea unor „amănunțimi” ale manuscriselor eminesciene, cade și el, până la urmă, victimă unor demersuri bizare și de-a dreptul hazoase, dacă n-ar porni de la realități prea de tot triste. Răspunsurile aiuristice ale poetului cu mintea rătăcită la întrebările din 12 iunie 1889 sunt „traduse” în cheie aiuristică, spre a se concluziona că „moștenitorul lui Matei Basarab” nu făcea altceva decât să se exprime… cifrat (de ce?), după cum ar demonstra-o „relațiile numerice dintre cuvinte”. Citez: „dacă adresantul uită să adune la primul răspuns de 33 carate pe următoarele 15 cuvinte, este atenționat a doua oară, după care, în cel de al treilea răspuns, cifra 48 se repetă de 6 ori: semnal puternic. Asta pe prima diagonală a încrucișării (33+15+15). Pe cea de a doua diagonală a încrucișării ies frumoasele sume: 32+16+16, adică 16×4=64. Simetriile sunt atât de bine construite încât este limpede (!! – n.n.) că textul, în întregul său, a fost lucrat migălos. Patru întrebări și patru răspunsuri, 4×4=16; aceasta poate fi și cifra de bază care trebuie luată în calcul. Primele trei întrebări au 16 cuvinte (socotindu-se „ce-ai” drept două cuvinte). A patra întrebare are 7 cuvinte („te-a”, două cuvinte) și bănuim că trebuie să mai fie unul (dar… nu-i, n.n.) pentru totalul de 24 de cuvinte al tuturor întrebărilor (…) Adăugând cifra 1 pentru cuvântul presupus lipsă, iese suma 112: exact 16×7=112. În text sunt 7 cifre (odată 64 și de 6 ori 48…” – și tot așa înainte. La o astfel de lectură „rebusată”, „Internaționala” poate da „God Save the King”!
De altfel, întregul eșafodaj al așa ziselor demonstrații se întemeiază pe „revelații” de calibrul Petrache Poienaru l-a lovit cu piatra pe Eminescu fiindcă pronumele Petru vine de la piatră (!!- n.n.), după cum alt autor din aceeași tagmă sugerează că amicul poetului, Ocășanu, este agent austro-ungar fiindcă numele Ocășanu vine de la „ochi”, și, se știe, spionii trag cu ochiul! La fel de „logice” sunt revelațiile doctorului Ovidiu Vuia: „Creierul (lui Eminescu, n.n.) era de greutate normală, 1490 gr., ca al lui Schiller, ori poetul german a suferit de plămâni, nu a avut tulburări psihice.” Deci: dacă amândouă creierele cântăreau la fel, Schiller murind de ftizie, nici Eminescu nu putea avea tulburări psihice!
Curat logic, hai să ne haidem! Un oarecare Ionuț Țene, în „Napoca News”, își începe articolul scriind de asemenea agramat „Mihai Eminescu ca și poet”, apoi „ca și redactor”. Aceste ȘI inutile și parazite, fiindcă enunțurile nu presupun comparații, spun totul despre nivelul de cultură al celor ce se amestecă nechemați într-o sensibilă dispută de istorie literară. Iar Țene decide fără să clipească: „Pe 28 iunie (corect: la 28 iunie) i se înscenează nebunia poetului (…) la ordinul serviciilor secrete austriece”. Nu-i nevoie de probe, de acum încolo, „se știe” și atât – bolovanul a pornit la vale, cum să-l mai oprești? Întrucât 16×7=112, în presa considerată serioasă apar curent titluri de genul „120 de ani de la uciderea lui Eminescu”, de parcă gata, s-a tranșat, quod erat demonstrandum!
Bietul Eminescu!
