EȘEC

Boloni, demis de la AS Monaco



Boloni, demis de la AS Monaco
Boloni, demis de la AS Monaco

Tehnicianul Ladislau Boloni a fost „dispensat temporar din funcția de antrenor al echipei AS Monaco” și înlocuit „până la noi ordine” de secundul Laurent Banide, a anunțat, luni, președintele clubului monegasc, Michel Pastor, citat de AFP. Pastor a mai precizat că se va întâlni cu Boloni „în cursul săptămânii” pentru a negocia plecarea sa. Banide, în vârstă de 38 de ani, a fost secundul lui Francesco Guidolin la AS Monaco în sezonul trecut și cel al lui Ladislau Boloni în acest sezon. Anterior, el s-a ocupat de echipe under 16 a grupării AS Monaco. Banide a condus antrenamentul de luni dimineață. Boloni, în vârstă de 53 de ani, a preluat echipa AS Monaco în vară, el venind de la Rennes. Ca antrenor, Boloni a câștigat liga secundă franceză, în 1998, cu Nancy, iar apoi campionatul Portugaliei, în 2002, cu Sporting Lisabona. AS Monaco ocupă locul 19, penultimul în clasamentul din Ligue 1, cu 7 puncte, unul mai mult decât ultima clasată, FC Nantes, formație la care este legitimat internaționalul român de tineret Claudiu Keșeru. În primele 10 etape din campionat, AS Monaco a obținut două victorii și un egal, însă a înregistrat șapte înfrângeri.



Recomandări