Acționarul FC Rapid Fathi Taher a declarat, joi, agenției MEDIAFAX, că a primit un răspuns afirmativ de la tehnicianul Ladislau Boloni în ceea ce privește oferta de preluare a conducerii tehnice a formației giuleștene, actele urmând să fie semnate până luni.
„Am vorbit cu domnul Boloni, totul este OK. Răspunsul dânsului este «Da». Din ce am discutat cu el nu se mai poate întoarce. Situația lui s-a clarificat. Acuma se mai discută clauzele. În două-trei zile cred că se termină, eu spun că până luni se semnează”, a afirmat Taher.
Cu toate acestea, oficialul a precizat că a stabilit cu celălalt acționar, George Copos, să nu îl anunțe pe Ladislau Boloni ca viitor antrenor al echipei până când acesta nu semnează contractul. „Până nu semnează nu pot să spun că e gata de tot. Așa am stabilit cu domnul Copos, să nu spunem că e gata până nu vedem semnătura. Dar domnul Boloni a confirmat înțelegerea și mai are nevoie de puțin timp să lămurească niște lucruri”, a adăugat Fathi Taher.
Ladislau Boloni a ratat cu Al Jazeera câștigarea campionatului în Emiratele Arabe Unite, după ce a remizat, miercuri, pe teren propriu, scor 0-0, cu Al Shabab, în etapa a XXII-a, ultima a campionatului. În ultima perioadă, Ladislau Boloni a negociat cu oficialii FC Rapid preluarea, din această vară, a funcției de antrenor principal. Conducătorii rapidiști au anunțat, în mai multe rânduri, că vor primi un răspuns final de la fostul tehnician al echipelor Sporting Lisabona, Nancy, Rennes și AS Monaco după încheierea campionatului din Emiratele Arabe Unite.
Dorit și de francezii de la Lens Tehnicianul Ladislau Boloni, care a negociat cu FC Rapid, a fost propus grupării RC Lens pentru funcția de antrenor principal, rămasă vacantă după despărțirea de Jean-Pierre Papin, ca urmare a retrogradării echipei în liga secundă, a anunțat cotidianul L’Equipe, citat de site-ul madeinlens.com.
Potrivit sursei citate, după refuzurile tehnicienilor Bruno Metsu și Ludovic Batelli, „prioritatea” președintelui Gervais Martel ar fi aducerea la RC Lens a antrenorului Jean-Guy Wallemme, însă pe listă s-ar afla și Ladislau Boloni.
Sezonul 2007/2008 a fost unul dezastruos pentru RC Lens, formație care a retrogradat în eșalonul secund. Martel a anunțat, joi, că gruparea sa va avea un buget de 25 de milioane de euro în stagiunea următoare, din care 7 milioane vor proveni din drepturile de televizare.





