Un Compartiment de Îngrijiri Paleative pentru bolnavii în faze terminale, pe care nu are cine să-i îngrijească la domiciliu și care nici nu pot fi internați în unitățile spitalicești din județ din cauza supraaglomerării, a fost înființat din această lună în cadrul Spitalului Orășenesc Siret.
Compartimentul funcționează în locul secției de Obstetrică-Ginecologie din cadrul unității, care a fost închisă, urmând ca pacientele ce necesită internare să fie direcționate către spitalele din Rădăuți sau Suceava.
Noul compartiment dispune de patru saloane cu un număr total de 13 paturi pentru pacienți și însoțitori și este deservit de doi medici și cinci asistente. În cadrul acestuia, pot fi îngrijiți bolnavi din tot județul, dacă au un bilet de trimitere de la medicul de familie sau de la specialist, dacă fac dovada de asigurat și dacă au un diagnostic și un tratament prescris de medicul specialist.
Lista afecțiunilor care pot fi spitalizate în centrul de la Siret
Lista afecțiunilor care pot fi spitalizate în Compartimentul de Îngrijiri Paleative de la Siret cuprinde tumori maligne în stadiul final (indiferent de localizare), leucemii în stadii finale, afecțiuni neurologice, boala Parkinson în stadiu final, afecțiuni dermatologice cronice, ulcer varicos, bronhopneumopatie obstructivă cronică, afecțiuni cronice ale sistemului nervos central, accident vascular cerebral, sechele după traumatisme cranio-cerebrale, tetraplegie, scleroză în plăci, distrofie neuromusculară. Toate aceste cazuri vor fi dirijate către compartimentul de la Spitalul Siret de către medicii din județ.
„Acest serviciu de 24 de ore din 24 este suportat de Casa de Asigurări de Sănătate și era păcat ca bolnavii din județ să nu poată beneficia de el. Sunt pacienți care stau la pat, care nu pot fi îngrijiți acasă și care nici nu pot fi internați într-un spital de boli acute”, a arătat șeful Direcției de Sănătate Publică Suceava, dr. Alexandru Lăzăreanu.