Ateliere de lucru

Bolnavii din conacul boieresc de la Costâna, „transformați” în olari și croitori

Program artistic realizat de bolnavi de la Costâna
Program artistic realizat de bolnavi de la Costâna

Vechiul conac boieresc de la Costâna, transformat în centru de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică, adăpostește 176 de adulți cu boli irecuperabile. Beneficiarii sunt ajutați să-și învingă temerile, „rătăcirile minții”, prin creație. Bolnavii își ocupă timpul, zi de zi, în ateliere de lucru, unde sunt ajutați să facă colaje pe pânză de sac, ornamente din sfoară, împletituri din sfoară, împletituri și aranjamente din pănuși de porumb și alte plante, lemn, coronițe din cetină de brad, felicitări, mărțișoare, păpuși decorative, cusături, obiecte din lut, lumânări parfumate. Multe dintre obiectele confecționate de bolnavi sunt așezate pe pereții centrului, dând culoare, „viață” încăperilor, dar și o satisfacție celor care le-au realizat.
Înțelegerea problemelor persoanelor bolnave
Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Costâna, în parteneriat cu Fundația Ana, a obținut finanțarea unui proiect în valoare de 150.000 de lei din partea Autorității Naționale pentru Persoane cu Handicap, la care se adaugă 16.000 de lei cofinanțare.
Pe baza acestui proiect, la Costâna s-au înființat ateliere protejate: atelier de olărit și lumânări, atelier de obiecte decorative și atelier de croitorie, pentru beneficiarii centrului.
Proiectul „De la surse la resurse”, după cum ne-a declarat șeful Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Costâna, Marius Mihai Boghian, a fost o reușită a anului 2009.
Toți cei implicați în realizarea proiectului au depus eforturi uriașe pentru ca unul din cele mai importante obiective, și anume, promovarea înțelegerii problemelor legate de handicap și mobilizarea susținerii demnității, drepturilor și bunăstării persoanelor cu handicap, să fie îndeplinit. În acest an, avem în derulare un alt proiect, care se referă la restructurarea centrului, mai precis înființarea unui nou centru pentru 50 de bolnavi, în comuna Todirești”, a mai completat Marius Boghian.
„Fiecare are un drum…”
Pentru că i-am vizitat pe bolnavii de la Costâna într-una din zilele campaniei „Porți deschise”, desfășurată săptămâna trecută, la inițiativa Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, ei ne-au pregătit și un scurt program artistic, cu piese de muzică populară (au cântat doi beneficiari, Lăcrămioara și Ștefan), un moment poetic (interpretarea a fost realizată de Carmen și Andrei, doi bolnavi din centru) și dansul „Hora”.
Spectacolul pregătit de bolnavi a fost unul emoționant. Boala a transformat niște oameni maturi, trecuți de prima tinerețe, în persoane cu minte și emoții de copil, care așteptau să primească o îmbrățișare de la oricine era în preajma lor. Cei care nu au fost „prinși” în programul artistic au pictat icoane pe sticlă sau au făcut împletituri. Poate că ar fi bine să ne amintim de cuvintele pe care le-a spus Nicolae Iorga, „Fiecare are un drum pe care poate fi condus, dar nu i se poate crea un alt drum decât acela pe care e chemat să meargă”.
„Acasă”, la Mitoc
În cadrul campaniei „Porți deschise”, în aceeași zi, s-a vizitat și Centrul de Recuperare și Reabilitare Mitocu Dragomirnei și Locuință Maxim Protejată, unde am putut admira o expoziție de colaje și obiecte confecționate de beneficiarii centrului cu ajutorul instructorilor de ergoterapie.
În Centrul de Recuperare și Reabilitare de la Mitocul Dragomirnei sunt internate aproximativ 50 de persoane adulte (39 la Centrul de Recuperare și zece la Locuința Maxim Protejată), cu vârste cuprinse între 20 și 62 de ani. Beneficiarii sunt implicați în mai multe activități de socializare. Săptămâna trecută, bolnavii, împreună cu personalul și conducerea Protecției Copilului Suceava, au plantat pomi fructiferi în curtea centrului de recuperare.
Terapie ocupațională
La atelierul de terapie ocupațională, bolnavii de la Mitocu Dragomirnei sunt organizați pe grupe de lucru, în cadrul cărora confecționează diferite articole decorative: colaje, tablouri, împletituri din sfoară, tricotaje, felicitări. Alți beneficiari ies în timpul liber în curtea centrului și joacă șah, fotbal sau sunt antrenați în activități agricole. Mulți dintre ei sunt pasionați de bucătărie și atunci sunt programați pentru a pregăti masa, pentru colegii lor. Fiecare bolnav are un program individual de activitate, în funcție de formele de terapii recomandate, kinetoterapie și masaj, consiliere și terapie sportivă, activități de relaxare, educație civică, terapie educațională, socioterapie.
Aceștia au prezentat și un program artistic, „vedetele” fiind beneficiarii organizați în Grupul „Vinovații fără vină”, care au interpretat mai multe piese de muzică populară. Invitații speciali ai spectacolului au fost trei elevi de la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava, care au prezentat sceneta „De la lume adunate și iarăși la lume date”, Formația „Dinamic” și interpreta de muzică populară Nicoleta Cojocaru.

Marius Mihai Boghian seful centrelor de la Costina si Mitocu Dragomirnei
Marius Mihai Boghian seful centrelor de la Costina si Mitocu Dragomirnei
Program artistic realizat de bolnavi de la Costâna
Program artistic realizat de bolnavi de la Costâna