Sistarea eliberării în regim de gratuitate a testelor de automonitorizare a diabetului zaharat pentru adulți, ca urmare a epuizării bugetului alocat la acest capitol, a stârnit nemulțumiri în rândul sucevenilor suferinzi de această afecțiune, care se plâng că măsura îi va condamna la moarte și ar vrea ca reprezentanții sistemului sanitar să găsească o soluție la problema lor. ”Este un genocid. Datoria șefilor din Sănătate este să facă rost de bani, nu să ne ia nouă un drept”, cred bolnavii, care amenință cu memorii și acțiuni în instanță.
Vineri, la ambulatoriul de specialitate din cadrul Spitalului Județean de Urgență, zeci de pacienți așteptau la coadă pentru a-și lua rețeta. Oamenii cu reședința în altă localitate, nemulțumiți de drumurile lungi și costisitoare pe care au trebuit să le parcurgă până la Suceava și sătui de orele de așteptare din fața cabinetului, erau cei mai revoltați de noua măsură luată în contextul lipsei de fonduri.
Așezați pe scaune sau stând în picioare, fiecare după cum a avut noroc, bolnavii sau aparținătorii acestora, majoritatea persoane în vârstă, își blestemau soarta cu gândul la viitorul și mai sumbru care îi așteaptă.
Pacienții: „O să murim cu zile!” „Am diabet de 11 ani, insulino-dependent, și am nevoie de trei teste pe zi. Ca să le cumpăr din banii mei m-ar costa circa 300 de lei pe lună. Trăiesc dintr-un ajutor social de 20 de lei și din alocația complementară a copilului, de 30 de lei. De unde să le mai plătesc și pe astea? O să murim cu zile! Mai fac o criză ca aseară (n. r. joi), când glicemia mi s-a urcat la 464, și s-a terminat cu mine”, își varsă oful Elena Tabără, de 51 ani.
„Bărbatul meu are 75 de ani și este bolnav de diabet din 2003. Are probleme cu inima, cu picioarele, care sunt albăstrui, nu vede bine și nici nu aude. Pentru toate bolile lui cheltuiește pe lună vreo 300 de lei, dintr-o pensie de 400 de lei. Ia bani puțini de la stat, deși a lucrat 29 de ani la CAP, la vite, în condiții grele. Nu o să-i mai ajungă nici de teste și nici de o bucată de pâine”, mărturisește soția lui Ion Gabor.
„Din câte am aflat, este o decizie pe plan local. Nu mi se pare corect ca bolnavii din toată țara să aibă acces gratuit la testele pentru determinarea glicemiei, iar sucevenii nu. Am să fac memorii la toate forurile competente pentru a le primi în continuare gratuit sau măcar compensat și, dacă nu rezolv nimic, apelez la instanță pentru a-mi recupera banii cheltuiți”, avertizează o altă aparținătoare, Aurelia Sandu.
CAS poate plăti doar testele pentru copii Vineri, responsabilii de la Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Suceava au arătat că bugetul alocat pentru anul în curs permite eliberarea medicamentelor gratuite către toți pacienții cu diabet, dar nu și eliberarea testelor de automonitorizare a diabetului zaharat pentru adulți, ci doar pentru copii.
Purtătorul de cuvânt al instituției, Anda Sălăgean, a explicat că fondul alocat în 2009 județului Suceava la acest capitol este de 178.000 lei, din care 83.000 lei pentru adulți și 95.000 lei pentru copii, și a subliniat că, în primul trimestru, consumul a fost de 719.866,40 lei, din care 688.962,40 lei – adulți și 30.904,00 lei – copii, ceea ce înseamnă că fondurile rămase disponibile pentru perioada aprilie – decembrie a anului în curs sunt de doar 64.096 lei, pentru testele minorilor.
”În baza contractelor pe care le avem încheiate cu farmaciile din județ suntem obligați să informăm asupra bugetului existent și nu putem obliga farmaciile să elibereze medicamente și materiale sanitare pentru care nu avem buget și pe care nu le putem plăti”, a spus Anda Sălăgean, cu precizarea că medicii specialiști au fost puși în temă cu privire la depășirea bugetară și au primit recomandarea de a nu mai prescrie teste pentru adulți.






