Bolnavii de cancer reclamă accesul blocat la tratamente injectabile în farmacii, cer intervenția MS



Bolnavii de cancer spun că accesul la tratamentele oncologice injectabile a fost blocat în farmaciile cu circuit deschis, ceea ce pune în pericol viața a 98.000 de pacienți, motiv pentru care cer CNAS și MS deblocarea situației.
Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România solicită autorităților, într-o scrisoare deschisă, menținerea accesului la tratamentele oncologice injectabile în farmaciile cu circuit deschis până la momentul în care toate spitalele vor achiziționa toate medicamentele necesare.
Federația cere amânarea termenului de 1 aprilie, când s-a blocat accesul la tratamentele oncologice injectabile în farmaciile cu circuit deschis, se arată într-un comunicat transmis miercuri de FABCR.
Organizația mai cere informarea publică a pacienților privind bugetele repartizate pentru oncologie, disponibilitatea tuturor medicamentelor incluse în Programul Național de Oncologie, înainte de adoptarea unei alte măsuri de interzicere a eliberării acestora în farmaciile cu circuit deschis și respectarea dreptului constituțional de acces la tratamente, implicit dreptul la viață, a precizat sursa citată.
„Suntem într-un moment critic. Farmaciile nu mai eliberează medicamentele vitale pacienților cu cancer. Spitalele din țară nu au achiziționat încă astfel de tratamente, prin urmare ne aflăm în situația
în care nu se găsesc nici în farmacii, nici în spitale. Ne aflăm într-un mare impas, din care nu vedem ieșire decât prin abogarea acestei măsuri. Poate că autoritățile nu înțeleg însă că în fiecare moment, din lipsă de tratament, pacienții pot muri unul câte unul. Este o ironie că în timp ce în lumea întreagă se sărbătorește Ziua Mondială a Sănătății și se dezbat măsuri prin care viața și siguranța pacienților să fie îmbunătățite, în România oamenii sunt lăsați să moară cu sânge rece de către factorii de decizie”, afirmă Cezar Irimia, președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer din România.
Această măsură a fost adoptată pe 28 decembrie 2010 prin Hotărâre de Guvern, fără a fi dezbătută în prealabil cu reprezentanți ai pacienților, iar de atunci nu a fost făcută nicio altă comunicare cu
părțile implicate: pacienți, farmacii sau spitale. Mai mult, autoritățile au ignorat constant alertele transmise de către medicii oncologi și de către pacienți și au impus această hotarare care a blocat
accesul la medicamente în farmacii, înainte de a se asigura că acestea sunt disponibile în cele 90 de spitale din România, mai susține federația.
Potrivit FABCR, în acest moment, spitalele se află în imposibilitatea achiziționării de tratamente din pricina alocării insuficiente de fonduri destinate acestora, iar procedura legala de achiziție pe care fiecare spital trebuie să o urmeze presupune o perioadă lungă de timp în care tratamentele respective rămân în continuare indisponibile pacienților, în timp ce boala evoluează.
Pe de altă parte, farmaciile sunt amenințate cu suspendarea contractului și cu nerambursarea sumelor în cazul în care mai eliberează astfel de tratamente, iar CNAS ignoră recomandările Comisiei de Oncologie și refuză dialogul cu medicii și pacienții, în demersurile lor de a solicita prelungirea termenului pentru aplicarea acestei Hotărâri de Guvern, conchide președintele federației, citat în comunicat.