Aglomerație mare la secția Ortopedie și Traumatologie din cadrul Spitalului Suceava, unde un aflux atât de mare de pacienți nu s-a mai înregistrat de cel puțin 15 ani. Ieri, secția funcționa la capacitate maximă, 34 de paturi din cele 35 disponibile fiind ocupate de bolnavi, majoritatea cu traumatisme provocate de căderea pe gheață.
Pentru a putea interna eventualele cazuri grave din weekend, medicii care lucrează în acest sector s-au văzut nevoiți să scurteze perioada de spitalizare a câtorva dintre bolnavi.
Șeful secției, dr. Constantin Săvescu, a arătat că doi pacienți au fost lăsați ieri să plece mai repede acasă, astfel încât paturile rămase libere să poată fi ocupate de persoanele cu traumatisme serioase care se vor prezenta la spital în acest sfârșit de săptămână.
“Având în vedere că este weekend am încercat o abordare pragmatică. Practic, am forțat natura și am făcut mai multe externări”, a spus specialistul.





