– Conducerea SAJ Suceava este de părere că în urma licitației organizate la Spitalul Județean, s-a desemnat câștigătoare o firmă care nu întrunește condițiile tehnici și de personal pentru transportul acestor bolnavi
– Mai mult, în contestația formulată de SAJ se menționează că un membru al comisiei de evaluare a ofertelor a lipsit de la licitație, deși semnătura sa apare pe procesul verbal încheiat ulterior
Conducerea Serviciului Județean de Ambulanță a depus contestație la Spitalul Județean și la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, în care arată că procedurile de pregătire și desfășurare a licitației pentru transportul bolnavilor dializați din județ la spital au fost pline de nereguli, iar decizia prin care s-a desemnat firma câștigătoare este „nelegală”. La licitație au participat trei operatori, două firme de transport din Suceava, respectiv Rădăuți, și Serviciul Județean de Ambulanță, fiind declarată câștigătoare firma de transport persoane din Suceava – care efectuează și transport de maxi – taxi în municipiul reședință de județ.
Directorul SAJ Suceava, doctor Daniel Martiniuc (foto), a declarat că au fost nereguli la licitația respectivă iar firma câștigătoare nici nu întrunea condițiile de participare, fapt pentru care se va adresa Secției de Contencios Administrativ a Curții de Apel Suceava, în cazul în care consiliul nu va da câștig de cauză SAJ.
Ca argumente, în contestația depusă, directorul SAJ menționează mai multe legi, care nu ar fi fost respectate de către autoritatea contractantă, adică Spitalul Județean, în desemnarea firmei care ar urma să asigure transportul la spital al bolnavilor ce necesită dializă.
Conducerea SAJ Suceava susține că firma respectivă nu întrunește condițiile tehnice și de personal necesare acestei activități, deoarece transportul unor bolnavi nu se reduce la condițiile oferite de către firmă în transportul de maxi – taxi și mai trebuie și personal care să intervină în cazuri de urgență. Cu alte cuvinte, bolnavii din județ care fac dializă ar urma să fie transportați cu mașini de tip maxi – taxi și neînsoțiți de personal abilitat să le acorde primul ajutor.
– Membru din comisia de evaluare a ofertelor, absent la licitație, dar prezent în acte
Conducerea SAJ Suceava consideră că actele cerute de către spital și oferite de ofertantul declarat câștigător „nu sunt în măsură a demonstra capacitatea de a se achita de obligațiile asumate prin contractul de servicii, respectând prevederile legale în vigoare”.
Directorul SAJ declară că îndeplinirea de către ofertanți a condițiilor de transport a dializaților se poate certifica prin autorizație sanitară de funcționare, eliberată de Autoritatea de Sănătate Publică, și prin acreditarea de către Subcomisia Națională de Evaluare a Furnizorilor de Asistență Medicală de Urgență și Transport Sanitar, conform normelor în vigoare. „Conform articolului 36 din HG 925 din 2006, oferta poate fi considerată inacceptabilă dacă a fost depusă de un ofertant care nu îndeplinește cerințele minime de calificare sau nu satisface cerințele caietului de sarcini. Autoritatea contractantă, prin Comisia de evaluare a ofertelor, a considerat că au fost îndeplinite criteriile cerute ofertanților, chiar în lipsa celor două documente specificate mai sus”, se arată în contestația SAJ.
Mai mult, Daniel Martiniuc spune că unul dintre membrii Comisiei de evaluare a ofertelor, șeful Centrului de Dializă – doctor Mihai Ardeleeanu, nu a fost prezent la deschiderea ofertelor și nici pe timpul licitației, pentru ca ulterior semnătura sa să apară pe procesul verbal încheiat. Tocmai în lipsa acestuia nu s-a clarificat aspectul pacienților care necesită însoțitori, având în vedere că bolnavii dializați au grade diferite de invaliditate, care impun prezenta însoțitorului. „Poziția autorității contractante a fost însă că nu există pacienți care să necesite în mod deosebit însoțitori, situație care nu corespunde cu realitatea”, declară Martiniuc.
Un alt aspect contestat de către conducerea SAJ este kilometrajul care apare în caietul de sarcini făcut la nivelul spitalului. În ceea ce privește contractarea a doar 84.000 de kilometri, conducerea SAJ arată în contestație că „un număr de 26 de pacienți nu se regăsesc la domiciliile specificate în evidența întocmită de Centrul de Dializă al Spitalului Județean Suceava și că, indiferent de mijloacele de transport utilizate sau traseele parcurse, rezultă un număr mai mare de kilometri efectuați la transportul pacienților decât cel prevăzut în caietul de sarcini”.
– Dăscăliuc amenință cu demiteri dacă neregulile invocate de SAJ sunt reale
Managerul Spitalului Județean, Costică Dăscăliuc, ne-a declarat că nu știe să fi fost vreo problemă în organizarea licitației pentru transportul dializaților și dacă vor exista nereguli, așa cum susține șeful SAJ, atunci vor trebui să răspundă cadrele de la Birorul de Licitații al spitalului, o eventuală anulare a procedurii urmând a se lăsa cu demiteri. Dăcăliuc a precizat că ofertantul care a licitat cel mai mic preț a avut câștig de cauză și că firma cîștigătoare ar deține autorizație din partea ASP Suceava. SAJ Suceava a oferit cu doar un ban mai mult față de firma privată desemnată câștigătoare.
Costică Dăscăliuc a spus vineri că se va analiza contestația la nivelul spitalului, iar SAJ va primi un răspuns. Dăscăliuc a precizat că este vorba despre transportul nemedical al unor bolnavi, fapt pentru care se pot utiliza mașini de maxi – taxi și nu trebuie personal specializat în vederea acordării de îngrjiri în caz de urgență, urmând a se ține legătura în permanență cu spitalele din teritoriu și punctele de Ambulanță.
Managerul Spitalului Județean a precizat că, din informațiile pe care le are, medicul Mihai Ardeleanu ar fi lipsit într-adevăr la deschiderea ofertelor, pentru ca ulterior să apară până la finalizarea procedurii de licitație.






