Consecvență

Bolnavă psihic, în spital, după ce a încercat a zecea oară să-și ia viața

O femeie de 50 de ani, din Mănăstirea Humorului, a ajuns marți seară la Spitalul Județean de Urgență Suceava, după ce a încercat să-și ia viața.
Femeia suferă de depresie cronică și este la a zecea tentativă de sinucidere în decurs de câțiva ani. Marți, la scurtă vreme după ce s-a externat dintr-o clinică de specialitate din țară, ea a luat o supradoză din medicamentele cu care își tratează afecțiunea psihică de care suferă. Gestul femeii a fost descoperit la timp de soțul acesteia, care a transportat-o de urgență la spitalul din Gura Humorului, de unde a fost transferată la Suceava.
Medicul urgentist Tiberius Brădățan, de la Spitalul Județean de Urgență Suceava, a declarat ieri că pacienta era confuză în momentul internării, însă viața sa nu a fost pusă în pericol.

Recomandări

Matei, băiatul decedat în accidentul de la Vatra Dornei, condus pe ultimul drum de tatăl preot. Mama și cei cinci copii sunt în continuare în spital

„Școala a început fără tine” – mesajul sfâșietor al colegilor și profesorilor de la Vatra Dornei pentru Matei Cozma