Acuzații grave sunt aduse medicilor secției de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență de către rudele unui bărbat din municipiul Suceava, bolnav de gripă nouă și internat ulterior, în stare gravă, la Iași.
Mihaela Curpîn, soția pacientului respectiv, îi acuză pe medici că nu i-au îngrijit corect soțul și că au tergiversat transferul la Iași, deși starea de sănătate a bolnavului era critică. Acuzațiile vin tot din partea unui cadru sanitar, Mihaela Curpîn fiind asistentă medicală la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului Suceava. Femeia își argumentează acuzațiile prin faptul că, după obținerea transferului, bărbatul a fost internat de medicii ieșeni direct în secția de Terapie Intensivă, iar la câteva ore a făcut un stop cardio-respirator resuscitat. Asistenta susține că soțul ei s-a aflat la un pas de moarte din cauza modului în care infecționiștii de la Spitalul Suceava și-au făcut treaba și declară că va reclama cele întâmplate la Colegiul Județean al Medicilor.
Potrivit soției, Sorin Curpîn, de 32 ani, din Suceava, a fost internat în secția de Boli Infecțioase a Spitalului Suceava joi, 26 noiembrie, pentru stare generală proastă, febră, tuse, amețeli și insuficiență respiratorie. Bărbatul a fost suspectat de gripă nouă, iar rezultatele analizelor de laborator transmise sâmbătă de Institutul Cantacuzino au confirmat prezența virusului AH1N1.
I-au întrerupt terapia cu Tamiflu și au vrut să-l trimită acasă
Mihaela Curpîn spune că, pe perioada internării la Suceava, soțul său ar fi beneficiat de o atenție redusă din partea medicilor infecționiști, care l-ar fi tratat pentru gripa nouă fără a ține cont și de afecțiunile preexistente, iar după câteva zile de spitalizare ar fi vrut chiar să-l externeze, în ciuda faptului că starea sa de sănătate se înrăutățise vizibil.
“Soțul meu suferă de o malformație congenitală, cavernom de venă portă, pentru care a fost operat în 1996, și are splina extirpată în cadrul unei intervenții chirurgicale suportate în 2001. El nu are voie să urmeze orice fel de tratament, însă medicii nu s-au chinuit să-i citească documentația, s-au mulțumit doar să noteze în foaie ce le-am povestit eu, pe scurt, despre situația sa. Fiindcă radiografia a arătat că are bronho-pneumonie și se știa că este infectat cu virusul AH1N1, i-au dat antibiotice și Tamiflu. Miercuri dimineață, pe 2 decembrie, soțul meu se simțea foarte rău, avea urechile cianotice, palmele albastre și era confuz, însă medicii au spus că este o reacție adversă la Tamiflu, motiv pentru care au încetat să i-l mai administreze. Mai mult, au zis că starea lui este de fapt bună și că poate pleca acasă. La insistențele mele nu l-au externat și, tot la solicitarea mea, i-au mai făcut niște analize, o ecografie și o radiografie pulmonară. Deși filmul a arătat că bronho-pneumonia a avansat, medicul de la Infecțioase, Alina Mihailiuc, a spus că ea nu se bazează pe poză, ci pe ce aude când îl ascultă la plămâni, iar la consult totul a ieșit bine”, a spus femeia.
Au refuzat să-l transfere la Reanimare fiindcă are gripă nouă
Mihaela Curpîn precizează că, miercuri seară, în urma insistențelor sale, soțul său a fost examinat și de un neurolog, care ar fi pus un diagnostic de terapie intensivă, “observație encefalopatie portală”, dar cadrele medicale nu au luat nici o măsură pentru a-l transfera în această secție, pe motiv că la terapie intensivă nu există un compartiment special pentru bolnavii cu AH1N1.
“El era atât de confuz, încât atunci când neurologul l-a întrebat în ce lună și an suntem a spus august 2007. Doctorița Cristina Nicolae a fost singura care, miercuri seară, a acceptat să-i citească documentele medicale, pentru a-i cunoaște istoricul, și care a sunat chiar și la Iași. A spus, însă, că nu poate lua nici o decizie până joi dimineață, 3 decembrie, până nu vorbește cu șefa secției, Corina Stănescu”, a subliniat femeia.
Potrivit Mihaelei Curpîn, cadrele medicale de la Boli Infecțioase se fac vinovate de neglijență și prin faptul că soțul ei nu ar fi beneficiat la timp de toate investigațiile pe care le impunea situația sa.
“Nu s-au gândit că, poate, este cianotic și confuz pentru că a făcut complicații, au apreciat pur și simplu că nu au motive de îngrijorare. Puteau să-i facă, de exemplu, o puncție, încă de miercuri, pentru a exclude diagnosticul de encefalită, care este unul foarte grav. La insistențele mele i-au făcut de-abia joi, înainte de a-l transfera la Iași, o tomografie, pentru a stabili dacă este vorba sau nu de așa ceva. Nici la Iași nu-l trimiteau dacă nu interveneam eu”, a explicat Mihaela Curpîn.
“La Spitalul Suceava, unde lucrez din 2004, doctorii și-au bătut joc de mine”
Femeia precizează că, odată ajuns la Iași, la Spitalul Sf. Spiridon, soțul ei a fost dus direct la Terapie Intensivă, iar din cauza stării critice în care se afla a intrat, la câteva ore de la internare, în stop cardio-respirator resuscitat.
“Vineri dimineață, doctorița care-l are în grijă la Iași mi-a spus că e în stare foarte gravă și să nu-mi fac nici o speranță. Mi-a spus, de asemenea, că medicii de la Suceava nu ar fi trebuit să-i întrerupă terapia cu Tamiflu, fiindcă acest medicament a fost testat pe un număr foarte mare de oameni, iar reacțiile adverse au fost excluse. Asta înseamnă că infecționiștii de la Spitalul Județean nu sunt informați cu privire la medicamentele pe care le administrează pacienților. Mi-au zis și că soțul meu era cianotic din cauza lipsei de oxigen, a faptului că plămânii lui nu mai reușeau să oxigeneze creierul. Acum, soțul meu se simte mai bine, își revine de la o zi la alta, și asta datorită medicilor de la Iași. La Spitalul Suceava, unde lucrez din 2004, doctorii și-au bătut joc de mine”, a declarat Mihaela Curpîn.
Ieri, în ciuda insistențelor noastre, nici unul dintre medicii de la Secția de Boli Infecțioase care s-a ocupat de caz nu a putut fi contactat pentru a-și exprima punctul de vedere.