Bolnav de cancer, scrie poezii în spital

Un sucevean bolnav de cancer, pentru care spitalul a devenit o a doua casă, încearcă să uite de necruțătoarea maladie scriind poezii.
Ajutat de primarul și învățătorul din comuna Șaru Dornei, unde își are domiciliul, bărbatul a lansat anul trecut primul volum de versuri, iar până în toamnă vrea să-l scoată și pe al doilea, ca să aibă cu ce se lăuda la întâlnirea de 30 ani de la terminarea liceului.
Face parte din aceeași generație cu omul politic Gheorghe Flutur, căruia i-a fost șef de clasă, și dedică creațiile literare proprii tuturor colegilor, consătenilor, prietenilor și cunoscuților săi.
Necăsătorit, dar cu “iubiri interzise” Mihai Iordache s-a născut la 24 noiembrie 1960, în satul Neagra Șarului, comuna Șaru Dornei, unde locuiește și în prezent.
Scrie versuri, eseuri și proză și a publicat primele poezii în revista „Izvoare” a Liceului Silvic din Câmpulung Moldovenesc, al cărui elev a fost între anii 1974 și 1979.
Este mândru că face parte dintr-o generație din care s-au remarcat câțiva oameni politici și cercetători cunoscuți – una dintre personalități fiind chiar Gheorghe Flutur – iar el a fost șeful clasei în care președintele PD-L Suceava și ceilalți colegi deveniți celebri între timp au învățat.
Mihai Iordache provine dintr-o familie simplă, de agricultori de munte și a lucrat timp de aproximativ 20 de ani la Ocolul Silvic Vatra Dornei. Nu este căsătorit pentru că „n-a fost să fie”, dar a avut „câteva iubiri interzise”.
A fost diagnosticat cu cancer în 2005, iar de atunci se luptă cu teribila boală, împărțindu-și viața, în mod egal, între spitale și casă.
În 2007, sub pseudonimul Mihnea Iorda, a publicat primul său volum de poezii: „Secunda când timpul se oprește…”. Cartea a văzut lumina tiparului în 300 de exemplare (pe care le oferă necondiționat persoanelor care înseamnă ceva pentru el), prin grija primarului din Șaru Dornei, Cătălin Iordache, cu care este rudă, și a învățătorului Gicu Pohoață din comună.
Creații literare în spital, printre suferinzi și muribunzi Este un pacient cunoscut al secției de Oncologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Suceava și spune că, deși nu s-a „îmbolnăvit” de poezie așa cum s-a îmbolnăvit de cancer, pentru el înseamnă foarte mult. Nu pretinde că știe ce este această artă și nu scrie pentru a obține câștiguri materiale, ci pentru a lăsa ceva ca amintire a trecerii sale prin această viață.
„E un fel de a-mi exprima gândurile pe care nu le pot exprima prin alte mijloace. Scriu poezii, eseuri simple, maxime, aforisme, cugetări, gânduri pe care eu le numesc «nepieptănate», bancuri, sunt un fel de cocktail al literaturii. Când lucram în pădure, la canton, de teamă să nu-mi pierd ideile le scriam și pe pachetele de Carpați fără filtru, cu chibrituri arse, fiindcă altceva nu aveam la îndemână”, precizează Mihai Iordache.
Cea mai mare parte a creațiilor sale literare sunt realizate în spital, printre bolnavi și muribunzi, o lume de care el este conștient, dar în același timp reușește să se detașeze, și care se regăsește frecvent în ceea ce scrie.
De altfel, printre pacienții internați a pus bazele primei sale cărți, acest lucru întâmplându-se în 2003, când a stat două săptămâni la spitalul „Sf. Spiridon” din Iași, unde a fost operat de cataractă la unul din ochi. „Sunt un om modest și scriu despre comunicare, natură, univers”, s-a prezentat Mihnea Iorda, cu prilejul lansării volumului I de versuri.
Este un optimist, iar curiozitatea e cea care îi dă forță Spune că este pretențios la conținutul și forma poeziilor, la el toate fiind „rimate și cu sens filozofic”. Este un optimist și are o mare sete de cunoaștere, curiozitatea fiind cea care îi dă forță. Multe din poeziile sale sunt scrise în acrostih, iar altele într-un stil despre care spune că-l reprezintă, și anume „alfabetul pe 4 coloane, de la A la Z, cu rimă, tot un fel de acrostih, dar alfabetizat”.
Neapărat, însă, fiecare poezie are la final o strofă pe care el o definește „de esență”, care redă concis mesajul creației. Până în toamnă, când are întâlnirea cu colegii de liceu, e musai să scoată și volumul II de versuri, care va conține 100 de poezii și se va intitula „Ultimul refugiu – De vorbă cu mine”.
Execuția curcubeului
(acrostih refelexiv 7-7)
Roșu, e culoarea sângelui din rană;
Ornaju-a unui soare, ce cade spre apus;
Galbenul e ceara, ce plânge pe-o icoană;
Verdele e viața, cu clorofila-n… !sus
Albastru este cerul cu mările-n… oglindă;
Invers, un cer lichid, dublat la indigo.
Violetă-i raza, ce-n noapte o să se-ntindă;
Viața și cu moartea fac reciproc… mișto!
Infernul, peste el, ca cer… are oceane;
Albastru ca și cerul, care-i subsol la… stele.
Verzi sunt algele, vezi viața-n mare pe ecrane
Galbenă e lava, de aur în vulcani… inele!
Oricât ar încerca, lumina să-l… ajute,
Rămâne un semicerc, de curcubeu, sub… noi!
Un vis de sadic orb, ar vrea să-l execute.
Culorile lui, însă, vor lumina din… ploi!
P.S.
Un curcubeu în spațiu, ar fi un cerc… închis,
Dac-ar mai fi un soare, ascuns pe sub… vulcani,
Țițeiul este-o mostră: când iese din… abis,
Arată „ROGVAIV-ul”, păstrat de mii și mii de ani.