Boli vechi, boli noi, boli

Ieri, în „Gazeta Sporturilor”, Tudor Octavian, omul pe care îl admir fără rezerve dintre toți ziariștii români, atacă problema cea mai spinoasă din întreaga istorie a fotbalului românesc: aceea a lipsei de concentrare pe final de partidă, adică străvechea meteahnă care ne-a mâncat sănătatea ori de câte ori ne era lumea mai dragă. Cele mai recente dintre exemple, evocate și în această rubrică de câteva ori sunt tragicele întâmplări (deloc întâmplătoare) de la Copenhaga, unde n-am fost în stare să păstrăm rezultatul (și calificarea pentru baraj) încă vreo două minute și, desigur, la nivel de club de data asta, halucinantul Middlesbrough – Steaua. Unde am condus, 0-2, dar cred că și dacă ar fi fost 0-9, Steaua tot ar fi luat cât era nevoie, adică 11, pentru a nu se dezice de apartenența la acest fotbal cumplit de românesc. Nu cred că noi am inventat sintagma „2-0, cel mai periculos scor” (dovadă că și de la 3-0 se pot produce cataclisme precum la Milan – Liverpool ediția 2005 sau chiar recentul Danemarca – Suedia), dar cu siguranță că i-am conferit înțelesuri mai multe și mai adânci. Cât pe ce să recidivăm și în meciul cu Slovenia. De ce? Pur și simplu fiindcă românii, când se văd cu sacii în căruțe, încep să se creadă brazilieni. Și să-i ia la călcâie și „craci” pe adversari de parcă ăla ar fi ultimul meci dinaintea sfârșitului lumii. Omițând din calcul că mai are de venit și sfârșitul meciului. O a doua maladie, pare-se tot incurabilă e aia cu loviturile fixe. Ale noastre se bat, de regulă, cum o da Domnul, în timp ce pentru ale lor n-avem niciodată leac. Era să ne frigem în Slovenia la chiar prima lovitură. Noroc de Lobonț. Încât stai și te-ntrebi ce mama naibii or fi exersat la antrenamente, fiindcă Pițurcă numai asta a zis vreo 3-4 zile: că pregătim apărarea ca să nu mai ia golurile alea de circ la cornere și alte lovituri. Care pregătire? Și dacă tot am început cu Tudor Octavian, am să citez în final zicerea lui favorită: „De un sifilis vechi știi precis că ai scăpat abia când contractezi altul nou”. Noi încă n-am scăpat de cele vechi.