Bolcaș: Nouă nu ne dictează Guvernul cum să ne facem bugetul



Vicepreședintele Camerei Deputatilor, Lucian Bolcaș, a apreciat, marți, că Executivul nu poate „dicta” modul în care Parlamentul își elaborează propriul buget, în condițiile în care forul legislativ beneficiază de autonomie instituțională și bugetară.
„Domnul prim-ministru a făcut o propunere, de fapt și-a dat o părere. Și noi apreciem că este o părere justă rediscutarea acestor cheltuieli. Dar Parlamentul se bucură de autonomie instituțională, ceea ce înseamnă și autonomie bugetară”, a apreciat Bolcaș.
„Nouă nu ne dictează Guvernul cum să ne facem bugetul. În aceste condiții noi nu ne supunem unui comandament al Guvernului, ci ne lucrăm bugetul nostru”, a continuat deputatul PRM.
Lucian Bolcaș a precizat că bugetul Camerei trebuie discutat „cu mai multă seriozitate”, dat fiind faptul că acesta preia „în mod artificial” o serie de cheltuieli de întreținere a Senatului.
El a menționat, de asemenea, că vor face obiectul unor discuții atât sumele alocate achiziționării de mașini noi, cât și cele alocate reparațiilor clădirii.
Bolcaș a apreciat ca fiind „corectă” soluția emisă în cursul zilei de marți, de a fi resesizat Biroul Permanent, pentru a aprecia cu „mai multă seriozitate” asupra cifrelor existente în buget.
Deputații au decis, marți, să amâne adoptarea proiectului de buget al Camerei Deputaților pe anul 2006, după ce președintele Comisiei de buget-finanțe, Mihai Tănăsescu (PSD), a propus diminuarea acestuia de la 3.100 miliarde lei vechi, cât era stabilit inițial, la 1.900 miliarde lei vechi.
După discuții, deputații au stabilit cu majoritate de voturi și o abțineri ca bugetul Camerei pe anul viitor să fie retrimis la Biroul Permanent a acestui for legislativ, conducerea Camerei urmând să-și prezinte un punct de vedere până miercuri după-amiază.
Premierul Călin Popescu Tăriceanu a anunțat că va solicita membrilor Consiliului Național al Coaliției să accepte limitarea bugetului alocat Camerei Deputaților și Senatului la același nivel înregistrat în acest an, având în vedere că fondurile disponibile trebuie orientate către proiectele sociale
El a precizat, luni, că, în acest an, Camera Deputaților și Senatul – care au dreptul să își stabilească singure bugetul – au beneficiat de fonduri cu 60% mai mari față de 2004.
„Pentru acest an, găsesc de cuviință că este necesar ca aceste cheltuieli să fie plafonate și să nu mai crească față de nivelul din 2005”, a spus Tăriceanu.